Cand o fata iti va cere bani pentru parbrizul proaspat spalat, da-i mai multi. Vrea sa zboare, nu isi va cumpara altceva cu ei.

Astazi, m-am intalnit cu Adriana. Nu ne mai vazusem de ceva vreme si am hoinarit putin prin centrul capitalei pana cand am gasit un pod mic peste dambovita, mai putin populat de altfel si ne-am asezat acolo, jos. Am tot stat si am discutat despre una, despre altii, depre relatii si forumuri, despre oameni si animale. Ciudat, nici unul nu vedea ce urma sa fie. Era deja inserat, sa fii fost peste 9:30. Doi copii se scaldau in dambovita la lumina galbuie a felinarelor. La un moment dat, cei doi termina joaca si trec podul pe care stateam noi, prima data el, apoi ea. Ea se opreste putin langa noi si se scuza pentru ca urma sa ne deranjeze, dar vroia sa stie ceva. “Poate o sa credeti ca sunt nebuna, dar vroiam si eu sa stiu, daca pun un bloc peste ala, ajung la nori”, si isi indreapta mana spre un bloc turn din apropiere. Eu si cu Adriana, incercand sa raspundem momentului de perplexitate incepem si ii spuneam ca va fi nevoie de mult mai multe blocuri pentru a ajunge la nori, norii sunt mult mai departe decat ni se par noua, sunt sus. “pai nu stiu, cum vad eu acolo albastru, credeam ca daca mai pun un bloc ajunge la nori… Dar cu un balon din ala cu saci ?. cu ala ajungi nu?” .. ochii ii scanteiau la gandul ca poate zbura cu balonul printre nori, acolo, unde vedea ea albastru. “Da, cu un balon poti ajunge la nori”. “Dar nici nu cred ca se gasesc baloane din acelea.” “Ba da, se gasesc, ii spunem noi incurajatori, dar costa cam mult” .. “da chiar ca, pai trebuie sa spal o mie de masini, cred, ca sa pot sa strang bani. Eu mereu am visat sa zbor cu un balon”.

Asta era visul ei, sa zboare cu balonul, modalitatile insa ii erau limitate. Si poate ca si daca spala 2000 de masini, tot nu putea sa stranga bani pentru balon, si poate si daca mai punea un bloc peste cel deja prezent tot nu ajungea la nori, dar nimic nu era intre ea si cer de fapt. Stand acolo si privind-o de jos pe aceasta fata, ascultandu-i povestile, si minunandu-se ca Adriana are 12 clase(pe care inca nu le-a terminat, if i come to think of it)(“oh, pai trebuie sa iti fortezi creierul mult si sa transpiri, ca am vazut eu ca atunci cand te concentrezi transpiri”), am inteles, asta era.. asta era.. nu trebuie sa ai decat un vis si sa-l urmaresti, indiferent ca speli parbrize, sau iti faci nod la cravata , pe care o asortezi cu sacoul , indiferent ca esti mic sau mare (“eu vreau sa lucrez.. daca imi spune cineva acum ca vrea sa fac ceva, eu fac ca sa strang bani”), indiferent ce haine porti, totul e sa ai un vis pe care sa il urmaresti. vroia sa se plimbe cu balonul printre nori si mai vroia sa se faca si avocata.

Nu stiu cum o cheama si nu voi stii niciodata. probabil spala parbrie pe la vreuna din intersectiile bucurestiului. este clasa a V-a, si intelege mai multe despre lume si oameni decat inteleg multi altii, care au terminat facultatea. Poate ca nu va reusi niciodata sa ajunga la nori cu balonul, sau sa ajunga avocata. Poate ca intr-o zi va spala o mie de masini si tare ii va mai fi dezamagirea cand va vedea ca nu ii vor ajunge decat sa isi ia un sac de nisip. Da, poate ca viata e cruda, dar merita sa o visam pana la sfarsit.. Intr-un fel sau altul, ea va ajunge la nori.

“Cred ca ma striga cineva. Trebuie sa plec.. PA!!”
…errrmm, pa, copila. nu uita sa visezi.