November 28, 2011 | In: informez

Cum s-a desfășurat dezbaterea în cea de-a 4-a zi de “Istoria se ocupă și se dezbate”

Astăzi am luat parte la dezbaterea de la Facultatea de Istorie din cadrul Universității București. La fârșitul celor 100 de ore în total, oamenii au plecat mulțumiți pentru că au reușit să își exprime revendicările într-un comunicat ce apoi a fost făcut public(comunicatul este disponibil mai jos pe pagină).

Am relatat de-a lungul discuțiilor filmul evenimentelor pe grupul de Facebook, dar pentru cei care nu au cont sau nu fac parte din grup, iată aici toate comentariile:

  • Aurelian Săndulescu Sunt ultimele 4 ore din dezbatere. În amfiteatru încă vin oamenii.. Nu a început. momentan sunt vreo 20 de oameni.. Din care vreo 4 jurnalişti
  • Aurelian Săndulescu Se discută în faţa amfiteatrului despre subiecte paralele. Dezbaterea încă nu a început..
  • Aurelian Săndulescu Încă nu a început. Se discută liber despre ce se întâmplă la politehnică. Se presupune că o parte din cei prezenţi zilele trecute aici (la istorie) merg acolo..
  • Aurelian Săndulescu Începem. prima parte se va axa pe cererile si soluţiile propuse.. Iar la sfârşit se va naşte manifestul
  • Munteanu Ciprian Abia ce am ajuns acasa.Unde se-ntampla?
  • Aurelian Săndulescu București, Facultatea de Istorie, Amfiteatrul Vasile Pârvan
  • Aurelian Săndulescu Majoritatea celor prezenți sunt de acord cu păstrarea cererii de 6% pentru Educație
  • Aurelian Săndulescu Manifestul se va transmite studenților din alte facultăți și presei inițial pentru a începe dezbateri și în alte centre universitare
  • Munteanu Ciprian a,deci inca se mai tine in Vasile parvan?
  • Munteanu Ciprian ok,am inteles acum.Nu mai stiu ce s a hotarat ieri!
  • Aurelian Săndulescu da, sunt prezenți vreo 50 de oameni momentan
  • Aurelian Săndulescu Se crează liste cu oameni care pot duce mai departe manifestul prin diferite alte centre universitare
  • Munteanu Ciprian Vorbim de manifestul final?Unde l gasesc?
  • Aurelian Săndulescu Încă se dezbate pe seama acestui manifest. Se vrea finalizat la sfârșitul acestei dezbateri.
  • Munteanu Ciprian Pai e doar un manifest?Alte actiuni?
  • Aurelian Săndulescu După cum spuneam mai devreme, se dorește finalizarea a doua documente – unul cu cererile si soluțiile propuse și manifestul.
  • Aurelian Săndulescu Momentan există și o problemă de logistică, se așteaptă versiunile documentelor la care s-a ajuns ieri seară. Persoana respectivă ar trebui să ajungă în curând aici.
  • Aurelian Săndulescu Se dorește crearea unui grup restrâns și închis de lucru cu cei care se vor ocupa de comunicare și etc. mai departe
  • Cristiana Christie FACULTATEA DE ISTORIE S-A DEZIS IN MOD PUBLIC DE EVENIMENTELE CE AU LOC ACUM IN AMFITEATRUL PARVAN . MANIFESTUL FINAL A FOST TRANSMIS PRESEI, FACUT PUBLIC SI ORICE MANIFESTATIE FACUTA ACUM IN ACEA SALA NU ARE NICIO LEGATURA CU ADEVARATA MISCARE CE SPRIJINA INTERESELE STUDENTILOR SI NU URMARESTE O ALTA AGENDA
  • Aurelian Săndulescu După cum se poate vedea mai sus, s-au născut mai multe mișcări din ceea ce a fost început joi.
  • Aurelian Săndulescu Se ia o pauză.. mai sunt puțin peste 2 ore.
  • Michaela Manole reformuleaza inchis…sau explica
  • Munteanu Ciprian Pai care i faza cu politehnica?ce s a intamplat aseara?de ce sunt 1200 de oamni pe facebook si doar 50 acolo?:)
  • Cristiana Christie nu s-au nascut mai multe miscari, doar ca ceea ce se intampla in amfiteatrul parvan nu mai are legatura cu studentii facultatii de istorie si cu cererilor studentilor in general. se urmareste o anumita agenda , printre voi sunt mai multi oameni ce apartin unui ONG decat studenti.
  • Munteanu Ciprianpai de ce trebuie sa aiba legatura cu studentii facultatii de istorie?trebuie sa fie o problema a studentilor,desi are cu mult mai multe implicatii.Punct!
  • Aurelian Săndulescu Se dorește crearea unei grup care să participe la dezbaterile Comisiei de Buget.
  • Aurelian Săndulescu unui*
  • Aurelian Săndulescu Cei din Amfiteatru au aplaudat informația de la Iași conform careia “La Iasi suntem 70 de studentii de la Politehnica si Agronomie in Amfiteatrul A1 …si ramanem …”
  • Lorena Stoica Bravo lor! Felicitari Iasi!
  • Aurelian Săndulescu Mișcarea care va duce mai departe manifestul se va numi “Universitatea se ocupă și se dezbate” – acestea vor încerca identificarea problemelor locale ale fiecărei facultăți în parte.
  • Lorena Stoica Pff…mai mult decat excelent! Asa e cel mai bine, fiecare facultate in parte…!!! Si apoi poate ne-ntalnim toti! :D Nu ce-a iesit la noi ( Istoria ) unde ne am strans prea multi am colbaorat nu tocmai reusit :(, din pacate. ISTORIA DEZBATE ACUM ALATURI DE POLITEHNICA :D
  • Aurelian Săndulescu Mai este o oră și jumătate. Începe discuția concreta pe textul legat de comunicat.
  • Aurelian Săndulescu‎ 99 de ore și 500 de oameni mai târziu.. discuțiile continuă
  • Aurelian Săndulescu Se lucrează la comunicat în mod activ, se discută pe variante de text.
  • Aurelian Săndulescu A venit un grup de studenți de la Facultatea de Istorie.. momentan s-a luat o pauză.. discuții aprinse au loc pe hol în acest moment.
  • Lorena StoicaGri Sorina: cauta aici, printre comment uri, stirea de la Iasi D:
  • Aurelian Săndulescu Se continuă discuțiile în amfiteatru pe comunicat. Afară au loc alte discuții în contradictoriu între un grup de studenți la Istorie și un grup al celor prezenți în amfiteatru astăzi.
  • Aurelian Săndulescu Mai este o oră până la termenul limită.
  • Nicusor Sandu pt cine are nelamuriri si se cearta aratali-le linkul asta http://militiaspirituala.ro/proiecte/the-geography-of-youth-activism/

  • Aurelian Săndulescu Sunt oameni care vin și oameni care pleacă din amfiteatru.. se pare că discuțiile care aveau loc în paralel s-au încheiat.
  • Nicusor Sandu cu ce concluzii?
  • Aurelian Săndulescu Nu am asistat la discuțiile din afara amfiteatrului.
  • Aurelian Săndulescu Înăuntru lucrurile continuă și se lucrează pe comunicat..
  • Aurelian Săndulescu Mai puțin de jumătate de oră până la termenul de 100 de ore.. comunicatul se apropie de sfârșit.
  • Aurelian Săndulescu Deși discuțiile sunt efectuate pe “repede-înainte”, oamenii încă mai au timp să zâmbească.
  • Laura Ilica va fi transmis de vreo televiziune?
  • Aurelian Săndulescu Nu au fost televiziuni prezente la dezbaterile din această seară. Totuși cineva filmează ceea ce se întâmplă și vom colabora pentru a putea să facem acest video disponibil în zilele următoare pentru toată lumea.
  • Aurelian Săndulescu Ultimele modificări pe text au loc acum.
  • Aurelian Săndulescu Cele 100 de ore se încheie. Comunicatul este complet. Oamenii se îmbracă pentru a părăsi amfiteatrul. Se încheie cu aplauze. Oamenii sunt obosiți, dar fericiți că s-a reușit ceea ce s-a propus
  • Aurelian Săndulescu Transmisia a luat sfârșit

Comunicat "Istoria se ocupă și se dezbate"

Mai jos puteți vedea comunicatul transmis de cei din sală(disponibil și pe grupul de pe facebook, aici):

Timp de 100 de ore amfiteatrul Vasile Pârvan, Facultatea de Istorie, București a fost locul privilegiat al dezbaterii.  În jur de 500 de persoane, studenți, profesori și membri ai societății civile au dovedit că se pot depăși non-acțiunea, pasivitatea și logica beneficiului imediat și individual.

Problema aici nu s-a pus sub forma a ceea ce obținem dacă acționăm, ci ce se întâmplă dacă nu acționăm. Non-acțiunea este în sine un mesaj: legitimează practicile abuzive, ineficiente și non-etice din societate.

Solidaritatea, participarea și identificarea de soluții au fost principiile de bază ale dezbaterii.

 

100 de ore de ISTORIA SE OCUPĂ ȘI SE DEZBATE s-au încheiat.

Continuă UNIVERSITATEA SE OCUPĂ ȘI SE DEZBATE.

 

REVENDICĂRI

PROBLEMELE SISTEMULUI

  • Educația trebuie să reprezinte o prioritate a statului. Cerem respectarea Pactului Național pentru Educație din 2008, unde se specifică acordarea a minimum 6% din PIB pentru educație și a minimum 1% pentru cercetare.
  • Vrem reformarea programelor universitare (50% din trunchiul canonic impus de senat, restul de 50%, la alegerea studentului, format din cursuri  teoretice sau cu aplicabilitate practică).
  • Dorim participarea studenților la ședințele Consiliului Facultății si ale Senatului Universității, precum și accesul la programele cu subiectele ce urmează a fi dezbătute și la stenogramele ședintelor.
  • Cerem introducerea admiterii pe bază de examen (proiect, probă practică etc.) pentru toate cele trei forme de învățământ (zi, frecvență redusă, învățământ la distanță).
  • Cerem adoptarea imediată a Statutului Studentului prin ordinul Ministrului Educației.
  • Universitatea aparține tuturor. Oricine trebuie să poată participa la evenimentele și cursurile Universității, nu doar studenții.
  • Vrem ca Universitatea să nu reprezinte un spațiu de discriminare, opresiune, umilire. Trebuie să se poată problematiza, discuta și descuraja aceste atitudini. Dorim acces la un proces real de rezolvare a acestor probleme, care să acorde demnitate și protecție părtilor implicate.
  • Studenții și cadrele didactice sunt parteneri egali în procesul educațional.
  • Cerem obligativitatea evaluării profesorilor de către studenți. Rezultatele acestor evaluări trebuie să fie publice și să fie luate în considerare.
  • Cerem ca accesul studenților în Universitate noaptea să fie permis pe bază de legitimație sau carnet de student.
  • Cerem ca Biblioteca Centrală Universitară să fie deschisă pe timpul nopții.
  • Cerem alegerea reprezentanților studenților pe o perioadă de 1 an, cu o perioadă de campanie electorală de 2 săptămâni iar votul să se desfășoare în decurs de o săptămână pe toată durata programului zilnic de curs, și concomitent în toate universitățile din țară.
  • Solicităm autorităților competente să cerceteze măsurile abuzive luate împotriva persoanelor care au dorit să participe la dezbaterea publică „Universitatea și rolul ei civic” din data de 24 noiembrie 2011.

 

CONDIȚIA SOCIALĂ A STUDENTULUI

Cerem statului mărirea subvenției fondului de burse. Actuala suma alocată fiecărui individ ca bursa este insuficientă pentru a avea un trai decent. Considerăm inacceptabilă această umilința sistematică aplicată studenților.

CONDIȚIA SOCIALĂ A PROFESORULUI

Statutul actual al profesorului este sub demnitatea umană ce poate fi acceptată. Mai mult, remunerația este inacceptabilă, contribuind la scăderea drastică a calității educației.

 

ARGUMENT

 

Universitatea trebuie să fie un loc fundamental al dezbaterii. Un spațiu al gândirii critice asupra conceptelor, obiectivelor şi metodelor prezentului.

Factorii de decizie îi încorsetează în prezent discursul şi practicile, înregimentând-o în pofida discursului oficial despre autonomia universitară.

Universitatea a devenit un spaţiu steril, deposedat de idei, convingeri şi idealuri, al cărui unic rost astăzi este de a produce indivizi cu diplomă.

Cunoașterea și accesul la educaţie sunt drepturi inalienabile ale tuturor cetăţenilor. Orice formă de monopol asupra acestora este inacceptabilă, la fel ca și orice formă de mercantilizare a învățământului.

Denunțăm cultura obedienței promovată în școala autohtonă!

Revendicăm autonomia cunoașterii! Dezvoltarea personală, formarea intelectuală, cercetarea și dezvoltarea spiritului critic sunt bunuri comune care nu pot fi înstrăinate de către sfera intereselor private.

Revendicăm Universitatea! Vrem ca rolul Universității să fie cel de a reflecta asupra societății în ansamblu, și nu doar de a răspunde problemelor formulate de piață. Avem nevoie de un spaţiu deschis de dialog şi coeziune socială.

Revendicăm Universitatea pentru că vrem să-i redăm vocaţia iniţială de spaţiu dinamic al efervescenţei ideilor, capabil să analizeze critic prezentul în căutarea unor soluţii mai bune pentru viitor.

Related Posts:

Comment Form

Abonează-te prin Email

Categorii

Foto

111411001001919917896878863857