Despre investiţii şi lucruri importante


Într-o lume în care majoritatea oamenilor încearcă să găsească firme în care să investească pentru a avea profit, sustenabilitatea lipseşte aproape cu desăvârşire din ecuaţie.

De ce? pentru că dacă investiţia implică bani, iar ceea ce se obţine sunt tot bani, rezultatele pe termen lung sunt absolut neimportante, ţinând cont că înmulţirea banilor nu ajută cu absolut nimic societatea.

Consider că investiţiile cu adevărat profitabile sunt cele în educaţie şi în dezvoltarea oamenilor. Pentru că, spre exemplu, 3 oameni cu un nivel de cunoştinţe ridicat fac mai mult decât oricâte milioane de euro pe termen lung.

Banii sunt doar o convenţie, sunt o entitate ce nu există şi ce nu poate produce mai departe decât alţi bani, de cele mai multe ori. Cunoaşterea şi educaţia, în schimb, produc schimbări importante la nivel social şi permit oamenilor să înţeleagă cum să îşi poată conduce viaţa pentru a obţine beneficii sociale pe termen lung, atât pentru ei, cât şi pentru ceilalţi.

Aşa cum spunea şi Randy Pausch în The Last Lecture:

I’m a professor, there should be some lessons learned and how you can use the stuff you hear today to achieve your dreams or enable the dreams of others. And as you get older, you may find that “enabling the dreams of others” thing is even more fun.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.