Aurelian

nu as fi crezut niciodata ca o discutie iti poate crea o satisfactie asa de mare nu prin subiectul ei ci pur si simplu prin modul de abordare. insa toata aceasta conceptie mi-a fost alterata anul acesta; nu acum ,insa mai de mult. mi-am dat seama ca aceasta este cel mai tare lucru ever. din puntul meu de vedere nu se comapra nimic cu o discuti foarte buna. ce e nevoie pentru o discutie de genul asta?.. well trebuie neaparat cel putin o persoana care sa stie sa inteleaga lucrurile cam din acelasi punct de vedere ca si tine. o persoana care sa stie regulile alea nescrise ale conversatiilor. apoi mai trebuie un subiect de plecare foarte bun. care sa aiba extrem de mult potential pentru o dezvltare ulterioara a conversatiei. si ma rog multe alte lucruri de car einca nu m-am prins. insa revenim la discutie.. discutiile sunt de zeci de mii de tipuri, insa ele pot fi grupate foarte simplu in doar cateva dupa mine: discutii interesante, discutii necesare, discutii plictisitoare, non-discutii si duscutii foarte interesante. 95% intra la non discutii.. da acelea care le ai cu venici, prieteni, rude…unde nu comunici, doar scoti cuvinte pe gura fara sa spui nimic. anyway, revenind si mai mult la subiect imi dau seama ca pervazul facultatii(cibernetica) este ideal pentru discutii, in special etajul 1. mi-am dat seama ca acolo am avut zeci de discutii, unele interesante altele nu, insa de multe ori au fost in cele 5%(procente). nici nu stiu exact cu cine nu am avut discutii acolo, insa cred ca de-a luangul timpului(1 an si ceva) au fost cateva discutii sau doar momente de care sa imi aduc aminte ceva timp de acum incolo. nu sunt chiar independent, de multe ori am nevoie de o discutie, insa am nevoie de o discutie extrem de itneresanta pentru ca altfel nu am ce sa spun, mi-e indiferent ce haine mai sunt de vanzare, ce posturi tv urmariti, ce mancati, ce faceti cand dormiti, dar daca stiti sa comunicati suficient de bine tot ceea ce vreti sa spuneti va asigur ca imi veti capta atentia. altfel, nu! cu siguranta oamenii uita sa comunice in fiecare zi si au impresia ca trebuie neaparat sa ne exprimam prin cuvinte. well cele mai interesante momente ale celor mai interesante discutii pe care le-am avut, nu prea au fost presarate de cuvinte, insa au fost bogate in lacrimi, zambete, priviri, gesturi. in alte simuri decat cel auditiv. pervazul in cibernetica este un loc destul de bun pentru inceperea unei discutii si mai bune. daca treceti pe acolo intamplator si ma vedeti ca nu fac nimic si doar stau pe pervaz.. vorbiti-mi doar daca aveti ceva cu adevarat de vorbit*.* a se face diferenta intre un subiect extraordinar si un subiect slab tratat dintr-un punct extraordinar de vedere.ok, a trecut si ziua romaniei, am fost acasa.. voi ce ati mai facut?:Ppentru maine:

• invitatie intr-un cerc restrans
• vreau sa tin pentru mine
• invatava-ma cum sa (nu) o stric

barman: Tase?..
Tase: Ca de obicei..
barman: Whiskey?..
Tase: Nu! Lapte, ca sunt artist nu sunt betiv!

astazi, daca mai era nevoie am inteles inca odata cate lucruri tampite poti sa faci intr-o viata. insa cred ca cel mai important este sa lasi ceva in urma indiferent de cat de aiurea te-ai purtat la un moment dat. daca doar treci prin toata “chestia asta” nu va interesa pe nimeni. trebuie sa schimbi ceva, sa faci ceva sa mearga bine, sa impresionezi cumva sau lasi ceva care ceilalti sa foloseasca foarte mult timp de acum inainte, fara ca ei sa stie ca tu ai facut asta. daca mor maine.. azi vreau sa ma duc sa imi cumpar o prajitura.. nu stiu .. ceva cu ciocolata, mai ma gandesc in timp ce voi saliva in fata vitrinei din cofetarie. o sa imi iau o piersica pe care o sa o mananc. apoi o sa ma plimb pe strazi in lung si-n lat. o sa ma urc intr-un autobuz extrem de aglomerat si o sa merg cu el 3 statii. apoi o sa ma duc sa fac fotografii oriunde … pana mi se vor termina acumulatorii. apoi cred ca voi face un site.. in sfarsit site-ul meu.. trebuie neaparat sa il fac in aceasta ultima zi.. ca daca nici acum nu o sa imi iasa bine, atunci nu imi va mai iesi niciodata. mereu am inceput sa lucrez la el, insa in timp ce il cosntruiam imi dateam seama ca am mai invatat niste lucruri pe care as vrea sa le folosesc in constructia lui si trebuia sa incep de la 0 din nou. de data asta stiu ca nu voi mai invata nimic. apoi o sa ma uit la “Dancer in the dark” pentru a doua oara. doar pentru a o auzi pe Bjork cum zice: Selma: Because you just know when it goes really big… and the camera goes like out of the roof… and you just know it’s going to end. I hate that. I would leave just after the next to last song… and the film would just go on forever. – aceasta fraza m-a invatat asa de multe… de aceea nu vreau sa vad cum se termina ceva niciodata.. pentru ca asa dureaza pentru totdeauna in mintea mea. sunt multe, multe alte lucruri pe care le-as face cu o zi inainte de a muri, insa cu siguranta nu o sa scriu un blog. oricum am inceput sa scriu aiurea in ultimul timp, nu as vrea sa fie ultimul lucru facut de mine.. si sa fie asa de naspa.apoi cred ca m-as duce sa il caut pe zota, si apoi pe Ţiţan..!! apoi voi trece asa in fuga prin cibernetica, voi trece prin pasaj si voi iesi pe la comert. apoi voi pleca din bucuresti, pentru ca sigur nu vreau sa imi petrec ultimele ore aici. nu stiu, oriunde! ii voi suna pe cei de la Vodafone sa le spun ca de fapt nu mi-au placut cu adevarat serviciile lor niciodata si ca Orange rocks! insa voi continua sa traiesc clipele asa cum pot. dupa ce voi suna 3 oameni(nu mai multi, trei!) o sa arunc telefonul.. ceva ce trebuia sa fac de mult. aa.. da.. si vreau sa ascult U2..
ok, well, astazi cam asta a fost, sper sa mai apuc si ziua de maine.. after all cine isi doreste sa moara de ziua nationala a romaniei.maine nu o sa scriu, o sa iau si eu o pauza, plec acasa in weekendul asta. gata ca “prea mult calculator” nu e bun. ne vedem tocmai luni, insa lasa-ti de acum comentariu cu ce ati vrea sa citit, pana luni o sa uitati.alegeti din:

• discutii pe pervaz
• scortisoara
• drumul spre facultate

La multi ani romania! you make me proud more and more each day(da stiu, e-n engleza.. wtf).

barman: Tase?..Tase: Ca de obicei..barman: Whiskey?..Tase: Nu! Lapte, ca sunt artist nu sunt betiv!daca mor azi, ma duc sa fac un dus pentru ca nu vreau sa mor murdar. apoi o sa ies afara sa alerg pe strazi. o sa imi pun tricoul care imi place cel mai mult pe mine, niste blugi, si adidasii. o sa mai imi iau si un hanorac probabil ca sigur nu vreau sa “mor de frig”. din pacate o sa imi iau si telefonul cu mine. o sa sun 3 oameni*.. nu mai multi. doar 3! nu o sa le spun ca mor, insa o sa le spun asa de multe… apoi o sa incep sa alerg pe o strada pe care nu o vad pe langa oameni pe care nu-i cunosc. o sa ma urc intr-un autobuz aglomerat, si o sa merg 3 statii cu el. o sa ma dau jos si o sa traversez. o sa caut o banca sa stau, dar o sa ma urc pe ea cu picioarele ca sa vad lumea mai bine. o sa mi se faca frig si o sa strang hanoracul in jurul meu. o sa ma asez pe banca si o sa imi adun picioarele la piept. o sa le tin cu mainile. o sa ma asez cu capul pe genuchi si o sa incep sa ma gandesc. o sa vreau sa ies din oras(oricare). sa ajung pe un camp langa o padure. sa ma asez jos in iarba. sa imi fie frig si sa stau turceste. sa inceapa sa ninga, iar daca nu ninge sa fie soare. iar daca plaua sa ploua rau de tot. sa am si rucsacul cu mine si in el sa am toate obiectele ce au fost importante pentru mine de-a lungul vietii. sa le scot pe fiecare si sa imi aduc aminte de ele si de toate momentele bune ce ma leaga de ele. imi voi trece mana prin par si o sa ma intind pe spate ce acel camp. voi privi cerul si gandul imi va zbura in alta parte. voi incepe sa rad si im ivoi da seama ca a trecut prea mult timp de cand nu am mai facut asta. mi se va face dor de ceva si ma voi intreba de cine? voilua rucsacul si il voi strange la piept pana cand obiectele din el vor incepe sa ma raneasca. apoi il voi lasa de-o parte. voi inchide ochii si voi asculta. liniste… un simplu fâşÃ¢it imi va spune ca sunt unde trebuie. voi lua o piersica din rucsac si o voi desface in doua. voi musca din partea fara sambure si ii voi simtii mirosul abundent. iar gustul ei extraordinar ma va face sa mai musc odata din ea. o voi lasa asa acolo neconsumata. ma voi ridica si voi rasturna rucsacul cu tot ce contine acolo.. chiar acolo.. voi pleca si voi lasa in urma toate acestea. voi merge pe un drum cu gandul in mintea mea si ma voi intalni cu o persoana. —— scena de final ——ma voi apropia foarte mult de aceasta persoana, persoana va sta pe loc.(camera zoom in astfel incat sa fie mereu ambele persoane in cadru) vom sta fata in fata la mai putin de 50 de cm. (pe fundal soarele apune) eu:”unde ai fost pana acum?…” (camera fades out, si se ridica in acelasi timp — Selma: Because you just know when it goes really big… and the camera goes like out of the roof… and you just know it’s going to end. I hate that. I would leave just after the next to last song… and the film would just go on forever. “Dancer in the dark” )

degetele alearga pe tastele grele. incerc sa ating fiecare tasta cu degetul in acelasi loc pentru a nu lua praful de pe zona nefolosita. intr-un fel e bine, ma gandesc, pentru ca imi creste acuratetea la scris. apoi ma intreb, de ce e nevoie de praf si alte mizerii pentru ca eu sa imi imbunatatesc scrierea la tastatura. mi s-a intamplat de mii de ori, ca atunci cand sunt la cineva, sau mai e cineva care imi foloseste calculatorul, sa am grija cum ating tastele din cauza ca ori au prea mult praf pe ele(nefolosirea calculatorului atrage cu sine multe probleme) sau ceea ce e mult mai grav, sa incerc sa ocolesc scrumul cazut peste tot pe tastatura. si imi este atat de familiara problema asta a scrumului incat am zis ca trebuie sa o dezvolt. nu fumez. probabil ca nu voi fuma vreodata. imi place sa folosesc tastatura nu mouse-ul la un calculator. din astea doua rezulta ca imi place o tastatura relativ curata, sau cel putin sa nu fie plina de scrum de tigara. insa nu pot sa inteleg pe cei care fumeaza, stau cu tigara intre degete in timp ce isi tin mana pe tastatura sau in apropierea ei, si uita sa mai scrumeze, absorbiti fiind de ecran. tot scrumul cade peste taste, iar atunci cand observa asta fac ceea ce cred ei ca e mai bine.. incearca sa-l sufle. evident ca scrumul se duce pe sub taste lasand aparent o tastaura curata. de multe ori cand gasesc scrum pe taste incerc sa intorc castatura invers desupra unul loc unde stiu ca scrumul un va crea probleme. cred ca asta e singura modalitate de a scapa de scrum. insa din instinct se intampla sa fac asta si cu alte tastaturi, care atunci cand le intorc formeaza adevarate cascade de scrum. scrumul pica printre toate tastele si locurile unde s-a mai bagat. sunt dezgustat complet de fazele astea. nu inteleg cu sa atingi o tastatura plina de scrum.. praful ala negru-gri ce se opreste pe mainile mele ma face sa nu mai imi placa tastatura asa de mult. nu stiu, trebuie facuta o tastatura care sa nu mai lasa nimic sa intre printre taste. vreau sa o pot curata foarte usor, si nu vreau sa se mai murdareasca.nu ma intelegeti gresit nu sunt obsedat de curatenie, din contra, insa vreau ca tastatura sa fie curata, nu in sensul sa stergi praful de pe ea zilnic, dar sa nu aibe urme de suc, gem, alte chestii lipicioase si in special sa nu aiba urme de scrum. scrumul se arunca la cos.. nu in tastatura. tastatura e pentru degete. pleaaseee.. nu mai scrumati in tastaturi.ps. in momentul asta scriu la o tastatura ce atunci cand ma apropii de ea miroase a scrum si a cafea(serios) .. pentru astazi a trebuit sa aleg eu din 2 subiecte pentru ca au iesit la egalitate. sorry, pana la urma sunt subiectiv, what do you know..ok, pentru maine m-amgandit la ceva mai special:

• daca mor maine..
• daca mor azi..
• daca nu mai mor..

va astept comentariile.

I’m having second thoughts about writing this…nu mai tin minte cati ani aveam. probabil vreo 12, sau ceva pe acolo. era perioada in care (re)descoperisem tevile de cornete. cred ca era hobby-ul meu cel mai de pret in acel moment. nu exista lucru care sa ma faca sa ma simt mai bine si sa ma relaxeze mai mult atunci decat sa trag cu cornete. o ocupatie destul de intalnita in generatiile sanatoase de copii ce au trait inainte de “superficializarea” asta. ‘sistemul’ de tevi era compus din 3 tevi, fiecare de 50 de cm. aveau o culoare verde inchis, si erau lipite cu un fel de scoci doarte colorat si sclipitor(era o toneta langa scoala ce avea asa ceva). pana si tiganii ar fi fost gelosi pe ‘pusca’ mea. eram foarte mandru de ea. nici macar nu ma interesa ca habar nu aveam sa fac cornete cum trebuia sau ca ma dureau obrajii suflad toata ziua prin chestia aia. eram foarte fericit. si toate astea pana intr-o zi.mai exact seara unei zile. nu mai tin minte ce anotimp era.. insa probabil primavara sau toamna, tin minte ca eram imbracat mai gros. eram afara cu inca “3 prieteni”(.. identitatea lor nu este importanta in desfasurarea evenimentelor). ei, ceva mai mari decat mine. deja se intunecase bine, in cartier nu mai se vedeau decat luminile in camerele de apartamente. pe strazi nu mai trecea nimeni. ei, cei 3, observa la un moment dat un caine, era chiar o catea, sa fiu mai exact. era undeva intr-o gradina de langa o statie trafo(din aia care alimenteaza cartierul cu energie electrica). ei se ascund intr-un copac in spatele statiei si incep sa traga in cainele ala cu cornete. nimic deosebit. plictisit de ‘scenariu’ incep sa ma plimb cu tevile mele pe langa statia trafo.. ma asez pe o baca si incep sa fac cornete.. ma plictisesc.. trag in copaci. mai fac altele. trag in masinile parcate la 5 m de mine. mai ma ridic, mai ma duc la ‘astia’ sa vad ce fac. same thing.. vad la un moment dat intr-un bloc apropiat cum o vecina(baba) statea si privea pe geam toata intamplarea.. de fapt nu vedea mare lcru, intunericul nu prea era de partea ei. ma rog.. seara s-a sfarsit, nu mai tin minte ce s-a intamplat. ziua urmatoare. eram iarasi pe afara cu tevile mele.. cu cornetele mele.. cu sperantele mele. nu mai tin minte exact ce s-a intamplat, insa cum tot valul de cronete trecuse peste toti copii din cartier, cartierul se transformase in ultimul timp intr-un adevarat depozit de hartie. peste tot erau cornete, hartii rupte, coperti de caiete. asa ca locatarii mai in varsta au inceput sa ne reporseze(eram mai multi, as I was saying) sa strangem mizeria facuta. ma rog, in toata cearta se alatura si vecina respectiva ce cu o seara in urma privea pe geam si .. out of nowhere spune ceva de genul: “… da, ca si nesimtitul asta(se referea la mine), tragea aseara cu cornete in cateaua aia din gradina. si mai a si vazut ca eu il vedeam, dar tot nu s-a oprit… NUMAI TU TRAGI CU CORNETE!” se apropie de mine si imi da o palma.. nu m-a durut fizic, insa psihic, cred ca a fost socul vietii mele. nu am fost insultat intr-o maniera mai cruda decat atunci niciodata. nu m-am simtit mai neputicios si mai nedreptatit niciodata. cearta s-a inceiat repede. eu eram insa complesit de trairile interioare. lacrimile au inceput sa tasneasca intr-un mod incontrolat pe toata fata mea. neputinta interioara a rabufnit sub forma unui hohot necontrolat de plans. m-am intors catre fratele meu, doar cu corpul si i-am cerut cheia, imi era rusine sa ma vada cineva asa. imi era rusine ca traiam, imi era rusine ca plangeam pentru cineva ce nu merita asta. insa nu plangeam pentru nimeni. plangeam pentru mine si pentru ca nu puteam sa fac nimic si pentru ca mi-era prea rusine sa vorbesc. prea rusine sa ma adresez celorlalti, chiar daca stiam ca am dreptate. am plecat imdiat in casa. speram sa nu ma intalnesc cu nici o vecin. nu vroiam sa mai ma vada nimeni in starea aceea. trupul imi storcea sufletul prin ochi.. ma simteam atat de dezamagit. si neputinta sinceritatii ma durea si mai tare. era aproximativ ora 17, nimeni nu era in casa. am luat o perna, m-am asezat cu fata in ea pe canapeaua din sufragerie. nu vroiam sa mai ma vad, nu vroiam sa mai ma aud, nu vroiam sa mai vad nimic nicodata si nici sa mai traiesc ceva. orice. am udat perna aia in mai putin de 5 minute pe toate partile. ma durea nedreptatea facuta din ce in ce mai mult. si nici macar nu realizam de ce plangeam. dar simteam cu ochii din ce in ce mai umflati nu vor sa se mai deschida si sa mai vada lumea asta, pe cei din jur.. ma simteam folosit si in acelasi timp ranit de propriile fericiri, pana la urma daca nu aveam teava de cornete nimic nu s-ar fi intamplat… din acel moment am pierdut multe si am inteles si mai multe. din acel moment nu prea am mai stiut cum sa plang, nu am mai tras cu cornete ca inainte, nu am mai avut incredere in nimeni, nu am mai salutat majoritatea vecinilor, nu am mai respectat pe nimeni care nu ma cunoaste, nu am mai tacut cand mi s-a facut o nedreptate, nu am mai vrut sa aud, nu am mai vrut sa vad.si acum tin minte cum imi venea urlu de durere, de suparare si ce e cel mai rau de nedreptate. o palma .. si nici macar nu avea dreptate.. nu eu am tras cu cornete. pe cuvant!

de cand sunt in bucuresti am preferat sa merg cu metroul decat sa merg cu ratb-ul. nu ca as avea ceva cu cei de la ratb, insa e prea multa aglomeratie pentru mine, asa ca prefer metroul. insa indiferent daca mergi cu metroul, sau cum troleibuzul, observi peste tot acele bare(cred ca asta e pluralul :P ) de care se presupune ca ar trebui sa te tii.dimineata, cand nu prea e loc in metrou nu imi place sa privesc oamenii sunt prea multi, simt cum imi iau aerul.. nu imi place.. ma sufoc, asa ca nu ma intereseaza prea mult ce fac, insa in restul zilei(in afara de seara, cand iar e aglomeratie), prefer sa stau si sa vad cum interactioneaza ei cu metroul. majoritatea vor sa stea jos, si cum se elibereaza un loc, dau drumul la bara de care se tin cu mare grija si pornesc in picaj catre locul liber. insa in cazul asta nu ma intereseaza cei care stau jos, ci cei care stau in picioare. cei care folosesc acele bare pe post de sprijin.sunt mai multe tiputi de bărişti*. sunt cei care se tin de bara aia de parca in orice moment urmeza sa se termine lumea, mai sunt cei care se tin de ea, doar ca sa nu adoarma… bara, pentru ca ei deja dorm. astia din urma sunt acei oameni care la franele mai bruste ii vezi sburand prin vagoane.insa in cei aproximativ 1 an si jumate de cand folosesc constant metroul, am inceput sa apreciez din ce in ce mai mult aceste elemente de siguranta si ce mai vor ele sa fie. sunt mereu la locul potrivit, chiar daca in metrourile vechi se mai intampla sa nu fie deloc. mereu cand merg cu metroul, pot spune ca am o relatie speciala cu bara, deoarece pur si simplu ma identific cu ea, din momentul in care o ating prima data cu palma si incep sa imi infasor degetele in jurul ei pana cand iau usor mana de pe ea, lasand degetele sa se “prelinga” peste suprafata ei. insa cel mai mult imi place sa imi “asez” bine degetele in jurul ei. sa o simt cel mai bine. cred ca dupa vizual, simtul tactil imi este cel mai dezvoltat si imi place foarte mult. asa ca nici bara din metrou nu face exceptie, atunci cand pun mana pe ea, imi place sa simt ca si cum corpul meu face parte din ea, sau ea din corpul meu, este inca o extensie.. asa cum e si mana. imi place sa simt fiecare imperfectiune a ei, si liniile create cand a fost prelucrata. insa exista si momente cand nu imi place atingerea barei.. atunci cand a stat cineva cu mana chiar pe locul acela si este calda.. pur si simplu nu imi place.. trebuie sa fie rece. nu imi place caldura celorlalti, in special pe bara de metrou.aa mai sunt si chestiile alea de plastic in metrou, de care se presupune ca trebuie sa te tii.. insa niciodata nu sunt bune de nimic. prefer bara. e ferma, ai incredere in ea. iti da incredere in ea.so.. bara din mijloacele de transport. am o reltatie foarte speciala cu ea. “i support bara”! :Pok, azi asta a fost, pentru maine.. hmm well, stati sa ma gandesc..:

• scrum de tigara printre taste
• cani de cafea pe masa
• gunoi pe strazi