putin inapt


noapte, vreau sa dorm. oboseala si raceala pun usor stapanire asupra corpului meu. mintea incearca sa ramana lucida. ma uit la niste fotografii “retro”.. meditez la conversatii cu oamenii plecati departe. incerc sa inteleg de ce incepe sa imi displaca a ascunde informatia.. chiar m-am schimbat. sunt placut impresionat de fiecare data de reactiile extrem de pozitive la lucrurile pe care le fac. personalitatea se ridica usor, ascunsa dupa straturile prafuite de granit. simt ca revin, eu.incerc sa ma conving. imi e greu sa mai ma ascult. imi simt porii secati de raceala ce astepta sa imi ia si ultima energie pe care o mai am. am nevoie de un sut in fund care ma dea doi pasi inainte. vad,cred, ascult,mi-e dor, mor, ma-nnec. privesc usor pe langa. simt cum aud in gol. asptept din nou o chemare. astept si nu adorm. visez ca vad ce vreau. visez ca stiu mai putin. visez ca nu mai vad. visez si asta e rau. febra ma lipeste de fotoliu. laptopul ma incalzeste rau. lacrimile imi sterg ochiul “ciuntit”. nasul ma inteapa. degetele ating tastele usor, iar palmele imi traspira sub lumina monitorului. simt cum ma scurg usor in noaptea asta mare. m-am saturat de emotii reportate, de zambete neincheiate, de neadevaruri reale. stiu prea multe si stiu ca nu se poate. din pacate eu trebuie sa tac, pentru ca asa o sa fie mai bine. pentru ca inca mai cred in stropul ala de moralitate. eu trebuie sa tac, cu toate ca stiu probabil suficient de multe incat sa rastorn totul invers… doar pentru ca vreau sa “lupt” corect. pentru ca fiecare trebuie sa intelegem din propriile greseli si nu sa ni se spuna raspusurile de la inceput. nu predau nimanui nici o lectie, doar asist la destramarea ei. astept, zambesc, ma innec, vomit. nu inteleg complet nimic. nu stiu pe deplin orice. ma simt exclus, inclus vorbind, ma simt ca nimeni altul. in zori privesc si uit zambind, ca doar asa se poate. astept, astept si iar astept. astept un semn de pace. astept sa vii, astept sa plec. astept sa incep ceva. nu stiu ce e, dar simt asa, ca nimeni niciodata. ma simt ciudat, ma simt slabit, ma simt putin agale.. simt cum mananc, simt cum vomit, simt cum arunc intr-una. nu pot sa sper, nu pot sa vreau, nu pot sa cred ce simt. simt ca ma mint, simt ca te mint, simt ca va mint acuma. poate sa mor si o sa zbor, ca altfel nu-mi explic. de ce pitit sa fiu nu pot, ca eu sa vad de jos.. alerg, alerg departe, dar ma uit mereu inapoi. nu vreau sa uit, nu stiu sa uit, nu pot uita si gata. poate intr-o zi o sa-ti explic cum nu stiu sa-ti explic. poate-ntr-o zi vei intelege cum eu nu spun nimic. ascult, ma-ntorc, sunt mort, si simt. sunt mort, dar eu sunt ala. asa cum tu iubind nu poti, asa esti tu cu ala. asa-nteleg.. asa visez, asa vibrez intr-una. cate o mie si una de nopti cate o suta una.. la piept te strang, sa iti explic, ce nu pot explica. inima-mi bate-asa si-asa, dar eu nu-i fac nimica. te regasesti, in randuri vechi, scrise de mine-odata. te regasesti si tu chiar crezi, ca eu te stiu, vreodata. nu mai aud, nu te mai vad. dar cine sa-nteleaga. eu cand te scriu, tu crezi ca viu, dar nu e strada larga. lasa-m-aici. las’ ca te-nviu. eu, cel ce nu te stie. cum maini in san, alerg acum. alerg intr-un picior. picior de lut, sculptat usor, din varf de muritor. dau tot ce am si as mai da, ca tare cred ca pot. si nici nu vreau a ma opri, ca stiu ca nu ai tot.razboiul meu, e tot cu mine. cu min’ a fost mereu. nu ma mai stiu, dar nu sunt prost. vreau sa ma uit putin. tin tot in mine, stau si vreau, sa uit vreo saptamana. apoi sa stiu din nou sa dau asa ca-cum o luna. e ora doua. hai si-un pic. e ceas tarziu se pare. ca mainile as mai vorbi, dar vreau o sarutare… sunt cam racit, febril se pare. probabil de-asta scriu. scriu cam ciudat, incep sa scriu, aleg o mana mare. in fine, nu mai vreau sa tac. iar de vorbin, in soapta. asa cum oamenii vorbesc, atunci cand se-nteleg. in liniste as vrea sa scriu, lumina “voi” imi dati. sa nu te treci din vreau in sper, sa nu te duci acasa. mie mi-e scarba doar sa sper ca eu sa vad vreodata. un curcubeu cu ingeri multi, cu multi ca alta data. ziua alearga, alearga-ntruna. e zi de sarbatoare. mi-e cald cu-al meu, mi-e cald la soare. mi-e cald pe la picioare. vreau nu sa stiu, ci vreau sa simt, vreau sa te simt pe tine. asa cum esti, nu cum doresti. cum stiu ca e mai vine. stiu, tot ce vreau, stiu ca asa-i. dar tie nu iti spun. de as vorbi, maine ma tai, asa ca bine nu-i. poate-ntr-o zi, voi astepta, secunde si nu zile. poate ca voi mai vrea atunci, sa simt asa cum simt acum. nu-i o amenintare, e viata pura, alba toata. cu vise mari brodata. m-am plictisit, tu stii mai bine.. ca plictiseala asta nu-i. decat un chin, un vis albastru. dar e al meu, al nimanui. nu stiu ce vreti, eu nu mai vreu. eu stiu de sarbatoare. si vad complet, acel final, din acea zi mare. va multumesc ca mai cititi, ca mai priviti p-aicea.. ca intr-o zi, o sa muriti, s-apoi ca nu o sa mai simtiti. maine:

  • we all live in the yellow submarine
  • intr-o zi
  • cea mai buna decizie
, ,

2 responses to “putin inapt”

  1. durere, frisoane, stare febrila…cam la astea imi este supus corpul azi.doare, simt ca imi iese durerea din corp si nu stiu unde se duce, dar stiu ca o sa-mi treca…au fost dureri probabil mult mai mari..sunt sigura ca o sa treca
    ,,intr-o zi…”,multe o sa se intample atunci;mi-ar placea sa scri despre asta…

  2. E si nu e stilul lui aurelian pe care il cunosc eu..la unele “faze” te-am recunoscut la altele nu…

    Eu vreau sa stiu care e “Cea mai buna decizie”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.