Tag: europa

  • Râsul poate “provoca agresiuni și vătămări”. Sau de ce suntem din ce în ce mai puțini în țară

    Am luat de curând amendă mergând cu niște prieteni pe una din străzile Sibiului pe motiv că aș fi strigat și râs “cu intensitate” în public. Nu mă voi apuca să spun toată povestea aici, au expus-o destul de clar cei de la Dela0.ro în acest articol. Vroiam doar să reiterez puțin pe această temă,…

  • The Geo-Whored Generation

    Salut. mă numesc Gabriel, am 20 de ani și studiez la o facultate din Germania. Sunt născut în Alba Iulia și cum nu aveam prea multe opțiuni acolo, decât să merg în Cluj, am zis că mai bine merg în Leipzig. Îmi place orașul și am început să îmi fac câțiva prieteni aici, dar și…

  • De ce sunt eu ÎNCĂ supărat pe România

    Nu am plecat din ţară ca să mă laud cu asta, pană la urmă nu pare să fie nimic ieşit din comun, dupa cum ne spune chiar Goagăl-ul aici. Am plecat din ţară pentru că nu mai suportam mediocritatea nemărginită din toate mediile(în special cel politic, media şi din învăţământ), poluarea fonică, imposibilitatea de a-mi…

  • Under the Bridge

    În ultimele luni în Sibiu s-au înmulţit excesiv cerşetorii. Cel puţin o dată la două zile cineva trebuia să îmi ceară fie bani că nu mai are să ia trenul până la Poplaca sau să cumpere pâine pentru că este bolnav de cancer şi nu are ce să mănânce (legătura v-o las vouă să o…