Tag: personal

  • După alţi 20 de ani (ceea ce te trezeşte de dimineaţă)

    Când aveam 4 ani(1991), mă trezeam pe la ora 6. Mă trezea maică-mea să mă ducă la cămin, ea plecând spre serviciu la 7 fără câteva minute. Am urât căminul. Nimic nu a fost parcă mai urât decât acel loc absolut odios, unde te obligau să dormi după amiaza.. Noroc că nu a durat mult.…

  • The sweetest thing

    Unul dintre cele mai bune videoclipuri ever. Prin realizare şi prin mesaj. Bono a scris această melodie, când, fiind plecat în turneu, a uitat de ziua soţiei. Videoclipul vine să completeze foarte bine mesajul – I’m really really sorry…

  • Dacă nu vin ei la tine, nu te du´ la ei

    Update: Au venit şi cei de la RDS, într-un final. Au constatat fapta şi au plecat de frică să nu le iau locul. După ce mai bine de 2 săptămâni am folosit conexiunea de internet de la Vodafone vineri au venit cei de la RDS să îmi pună net (adevărat). Au dat drumul la net,…

  • Luck is what happens when preparation meets opportunity

    Tot vorbeam, în ultimul timp, cu diverşi prieteni despre oamenii care apar în reclame. Da, aceia, pe care îi vedeţi la televizor sau atârnaţi de vreun bloc. Oare oamenii aceştia se duc la castinguri, se chinuie, se pregătesc, fac exerciţii sau mănâncă ceva special pentru asta? Oricum mă tot gândeam eu la astfel de chestii…

  • Bărbierind oamenii de pe faţă

    Când te bărbiereşti, e ca şi cum ai îndepărta o relaţie lungă.. M-am bărbierit. Nu mai făcusem acest lucru de vreo 2 luni cred. Pe faţă nu mi se mai vedeau decât ochii aşa ca am luat lama în mâna dreaptă şi am sperat că se va termina repede. Numai că în cele 40-50 de…

  • Eu mă duc să fac duș

    E 5 dimineața și laptopul îmi luminează bucătăria. Nu pot să dorm, dar de mai contează?.. e vineri. Îmi pusesem ceasul să sune la 6:30 și credeam că o să mă înjur la ora aceea că am făcut acest lucru, dar se pare că mă înjur la o oră mult mai “accesibilă”. La ora 8…

  • Like a rolling stone

    Avalanșele, ca și căderile de pietre se produc atunci când o masă (de zăpadă sau pietre) trece de punctul de instabilitate în care ajunsese deja. Ideea-i simplă, trebuie ceva care să pornească totul. Apoi, până când nu se disipă toată energia, nu se mai oprește. La fel și cu oamenii.. How does it feel To…

  • Vând viață de 6000€ acum la incredibilul preț de 624€

    Vând viață semi-interesantă, decomandată și spațioasă. Am fost ieri să deschid un cont la o bancă, însă pe langă cont m-am ales și cu asigurare de viață. Am aflat cu această ocazie ca viața mea nu numai că nu e de neprețuit așa cum m-au învățat părinții și Mastercard, ba chiar mai mult, este destul…

  • Breaking the walls

    Așa cum tu ai niște obiective pe care vrei să le atingi și știi clar care sunt, subconștientul tău are și el obiectivele sale. Fie că sunt obiective pe care le-ai avut la un moment dat dar le-ai abandonat pentru că nu le-ai putut atinge din diferite motive, sau nu ai crezut că le poti…

  • Gânduri de duminică.ep.2

    Dacă pleci de undeva şi nu vrei să te mai întorci prea curând, nu uita să stingi lumina. Dacă nu ştii ce trebuie să faci, urmează-ţi intuiţia. Lasă-ţi impulsurile să te împingă, dar nu să îţi conducă viaţa. În viaţă trebuie să aştepţi foarte multe. Învaţă să aştepţi, dar nu aştepta niciodată. “Libertatea nu înseamnă…