e probabil cea mai aiurea perioada din viata multora. da.. perioada in care sunt studenti. dar aici nu ma refer la cei care sunt din bucuresti, oh no. la ceilalti..spuneam ca e cea mai aiurea perioada pentru ca totul este relativ.. nimic nu e de sine statator, totul este in functie de trecut.. perna asta e mai moale ca cea de anul trecut, snitelele astea sunt mai proaste ca cele de data trecuta, lipsa de bani e la fel ca cea de acum o luna, dorinta de a face cu adevarat ceva e si mai pregnanta decat acum ceva timp. chiar si concepte extrem de importante cum ar fi ‘acasa’ sunt relative la trecut. casa ramane undeva departe de acea camera de camin, ramane undeva in trecut. “ce bine era acasa..”. si e ciudat pentru ca atunci cand nu ai o casa, sau un loc pe care sa il numesti acasa, totul este mult mai sters, nimic nu pare sa aiba sens. nesiguranta iti umbla prin vene zi si noapte. pentru ca stiai ca daca ti se imtampla ceva rau, te duceai acasa. acum, nu poti asta. asa ca totul se bazeaza pe aceasta “inexistenta” casa. de aceea totul e relativ, pentru ca acest concept e relativ. timpul pare sa nu existe.. noptile se contopesc cu zilele, totul este fortat de o viata traita pe muchie.

te afecteaza rau.. vad viata asta de student.. mereu pe drumuri, mereu fara timp, mereu fara casa, mereu fara bani, mereu fara mancare….