Să fi fost prin a 11-a. Undeva în primăvară. Nu știu sigur, oricum, 2004, prima parte.

Aveam calculatorul la prietenul și vecinul de bloc, în sufragerie, jos pe parchet. Eu eram în fața calculatorului pe un covor micuț. Și chiar în acel moment, Winampul alege următoarea melodie, pe shuffle: Linger – The Cranberries. O mai ascultasem de multe ori până atunci, doar că acolo, chiar atunci, acele viori venite imediat după acordurile de chitară au atins ceva adânc în mine. Nu îmi aduc aminte nimic din ce făceam însă în acel moment mi-am dat seama unde sunt, cine sunt și că aș vrea să rețin acel moment, cumva, acel sentiment pentru totdeauna. Părea enorm să ai 17 ani, aproape 18 și să nu știi ce urmează, încotro va merge viața. Dar atunci era un sentiment plăcut, perfect, simetric, un fel de mini-nirvana.

Toate astea s-au petrecut în cele câteva secunde cât ține intro-ul și atunci mi-am zis „Uau, melodia asta… Foarte bună, excelentă, cum de nu am observat până acum începutul acesta minunat”. Și de acolo au urmat zile întregi de repeat, de-a lungul următorilor mulți ani. Viața a mers mai departe, cândva mai încet, cândva mai repede, uneori mai anapoda, alteori cu destinații clare, dar mereu înainte. Totuși acel moment l-am rememorat mereu cu un fel de plăcere hedonică, ca un dor mereu prezent, ca atunci când pierzi pe cineva apropiat și rămâi cu un dor constant indiferent dacă te gândești sau nu la asta, cu o oarecare căldură, dar cu un gust ușor amărui.

Nu m-a impresionat niciodată Zombie de la The Cranberries. Era ceva mult prea violent, chiar am încercat dar nici videoclipul nu m-a ajutat (deși varianta de la MTV Unplugged sună foarte, foarte bine). În schimb de la acea (re)descoperire a lui Linger totul a curs către o continuă descoperire a celor de la The Cranberries întinsă pe următorii 4 ani, dacă nu mai bine.

Cumva, acel moment, pe acel covor, pe jos, într-o zi oarecare de săptămână, într-un bloc oarecare din Alexandria,  în care a sunat pentru prima dată cu adevărat din acele boxe (minuscule) Linger prin urechile mele până în suflet has been lingering ever since until today.

That was my coming of age moment și nu știu câți alții știu exact momentul în care dintr-o dată creierul se trezește și vede totul diferit și „altfel” pentru prima dată.. Eu mi-am spus chiar atunci că nu trebuie uitat acel moment și chiar și azi mi se pare așa de aproape, așa de tangibil, așa de unic și complet.

Au trecut aproape 14 ani.. still lingering.

• P.S. Încă mai folosesc Winamp.
• P.S.2 Inspirația să scriu a apărut după acest articol: https://www.billboard.com/articles/columns/rock/8094441/the-cranberries-linger-dolores-oriordan