Eram în şcoala generală când mi s-a spus prima oară “Mâine nu se fac ore. E grevă.“ “Genial!.. “ mi-am zis şi am plecat spre casă. Urma să mă aştepte o zi de pauză. Şi aşa de mult mi-a plăcut, încât mereu aşteptam cu sufletul la gură următoarea grevă a profesorilor.

Deja, când trecea un an fără grevă era chiar grav…. “Băi, dar aştia nu mai fac grevă?.. de când nu a mai fost?..” Greva profesorilor era ca un serial prost, cu episoade rare, dar extrem de aşteptate. Nu înţelegeam de ce e grevă, dar nici nu mă interesa. Ştiam că vor salarii mai mari, dar în România anilor ’90, cine nu voia?

Au trecut vreo 5 ani de când eu am terminat treburile cu profesorii pre-universitari şi grevele nu mai reprezintă de mult decât titluri pe siteurile preferate de ştiri… şi totuşi, azi am tresărit aşa puţin când am citit asta.. Este Mama Grevelor. Aş plăti să fiu acum în liceu pentru a putea “lua parte” la această grevă. Doar că de data asta nu aş vrea să plec eu acasă.. ci să le propunem celor din Guvern să plece ei acasă, de tot! Promitem că nu îi va chema nimeni să recupereze în vreo sâmbătă însorită, căci aşa aiurea era când îmi stricau apoi weekendul..