Nu am plecat din ţară ca să mă laud cu asta, pană la urmă nu pare să fie nimic ieşit din comun, dupa cum ne spune chiar Goagăl-ul aici. Am plecat din ţară pentru că nu mai suportam mediocritatea nemărginită din toate mediile(în special cel politic, media şi din învăţământ), poluarea fonică, imposibilitatea de a-mi planifica un viitor acolo, lipsa de respect şi de înţelegere şi spiritul nostru absolut idiot românesc de a rezolva toate lucrurile.

Am plecat pentru că am vrut măcar o dată să văd cum e să mergi pe strada la orice oră fară să te gandeşti ca poate vine vreun bou să se ia de tine sau că vreo haită de câini va sari din tufiş. Am vrut să văd cum e să nu auzi cuvintele ‘trafic’ şi ‘băsescu’ în toate propoziţiile, să nu mai ieşi ca o lămâie stoarsă din transportul în comun.. am vrut să văd cum e normalitatea. Şi am văzut-o.. cu bune şi cu rele.. cu încântare şi uimire.. şi mi-a plăcut.

Dar ce nu mi-a plăcut este că ţara care “m-a produs” m-a scuipat ca pe o coajă de sămânţă. Ţara asta, pentru care toate lucrurile rele ce i se întâmplă sunt din cauza că ne-au atacat turcii acum foarte multe sute de ani, m-a stors pe mine, şi pe ceilalţi milioane de oameni plecaţi ca pe un puroi.

Dar ceea ce îmi pare rău este că a făcut ca grupuri întregi de oameni şi de prieteni să ajungă răspândiţi prin toată Europa.. am ajuns un popor de nomazi, răvăşit pe întreg continentul. Nomazi ce de multe ori îşi neagă legăturile cu ţara tocmai pentru motivele mai sus menţionate… Iar atunci când şansa este cam singurul lucru care face diferenţa dintre a pleca sau nu din ţară.. devine frustrant. E frustrant că oamenii vor să plece dar nu o pot face, dar este şi mai frustrant că oamenii chiar vor să plece.

Generaţii întregi vor fi distruse social de această migraţie. Şi nu mă refer că pleacă oamenii care ar fi putut face ceva, pentru că deşi e de multe ori adevărat, nu despre asta e vorba aici, ci la faptul că oamenii în general rămân în viaţă cu o parte din prietenii adunaţi prin facultăţi şi licee.. în prima parte a vieţii.. iar când tocmai dupa ce şi-au definit un grup social sunt forţaţi să plece.. grupurile de destramă, se rup, dispar..

Deşi suntem un popor socialist(în toată încercarea noastră de a fi de dreapta), habar nu avem despre componenta socială şi nu o înţelegem deloc. La baza generaţiilor extraordinare nu stau cateva genii care pot face diferenţa ci stau grupuri de oameni bine legate care pot funcţiona unitar. Sinergia grupurilor este mult mai valoroasă decat suma energiei individuale.

Iar asta este de fapt motivul pentru care România nu există, pentru că noi credem şi încurajăm disputa, ne învăţăm copiii să fie cei mai buni şi să îi învingă pe ceilalţi. Noi nu încurajăm simbioza, noi nu încurajăm grupurile, ci vrem să nu exite.. Ăsta e motivul.. nu turcii.

De asta sunt eu supărat pe acea ţară.. pentru că mă obligă să mă rup, pentru că mă forţează să îmi resetez viaţa şi să încerc să îmi găsesc alte grupuri, la o vârstă la care nu mai îmi arde de a o lua de la zero, social vorbind. Fie că vreţi, fie că nu.. noi, românii suntem viitorii ţigani (din punct de vedere al modului de viaţă nomad), dar la ei măcar se vede că au mai multă experienţă.. de aceea stau mereu în şatre..