Dear fifteen-year-old me


Nu-ţi face griji, ai observat şi tu că toţi avem poze ciudate în buletine. O să ai câteva probleme peste ceva ani din cauza asta, dar trust me, schimbarea fizionomiei pe care o vei întâmpina peste la fel de mulţi ani îţi va aduce mai mult bine decât rău;

Ştiu că vine ca un şoc pentru tine, dar se pare ca apogeul vieţii nu este la 18 ani şi cu atât mai mult nu se termină la 21.. de abia începe;

Ai răbdare cu visele tale. Se vor îndeplini toate cele importante dar pe rând şi va dura mult. Ah.. vei ştii care sunt cele importante şi care nu, tocmai prin faptul că primele se îndeplinesc ;) ;

Peste aproximativ 10 ani o să pierzi nişte chei în puţul liftului. Don’t worry about them too much.. mereu vei fi nevoit să laşi ceva în urmă, fie că vei face asta în mod conştient sau nu;

Ştiu că asta este şocant dar peste ani te vei întreba cum de ai putut asculta Britney Spears, deşi vei găsi ceva explicaţii până la urmă.. ceva legat de pubertate şi mai puţin legat de muzică. Ahh.. şi apropo o să nască 2 copii – exact, se lasă de povestea cu virginitatea.. ahh.. si Michael moare.. ah.. şi Steve Jobs la fel. Ştiu, nu ai idee cine e Steve Jobs, nu contează, e unul din acei tipi care se lasă de facultate şi ajung miliardari.. ah apropo, şi tu o să te laşi de facultate.. dar nu.. nu ajungi miliardar, stai liniştit. Dar da, vestea bună este că ajungi la facultate.. ba mai mult, acolo unde acum ţi se pare că este chiar fain. Nu e, dar nu contează, ai să înţelegi mai târziu despre percepţii şi cum se schimbă ele de pe azi pe mâine dimineaţă, când e lumină afară;

Basescu o să tot fie preşedinte aşa că nu te mai stresa cu mersul la vot prea mult, oricum o  să te muţi în alte ţări;

Ai să înţelegi că sunt oameni pe care îi vei vedea de câteva ori şi îţi vei aduce aminte cu plăcere de ei mereu şi oameni pe care îi vei vedea mereu şi îi vei uita. Important este să trăieşi în prezent din învăţăturile trecutului, oricât de imorale ar fi ele;

Televiziunile vor deveni din ce în ce mai absurde, îţi recomand să nu te mai uiţi la televizor de pe acum, este inutil.. poate vrei să te apuci de citit mai devreme.. eu încă nu m-am apucat;

Ah.. Internetul.. îţi va schimba viaţa.. în toate modurile. Te va influenţa ca persoana, ca mod de gândire, în materie de viaţă socială şi aproape oricum altcumva. Dar ai grijă, la sfârşit vei înţelege că internetul a fost doar un head-fake pentru ceilalţi. Abuzează de asta şi păstrează-ţi viziunea şi vei câştiga;

Fi bun sau rău cu ceilalţi.. important este să fii tu!

Nu totul se rezolvă, dar asta e bine, îţi dă şansa să ştii că îţi pierzi timpul şi să mergi mai departe; timpul este cel mai important.. aproape la fel de important ca oamenii şi trebuie să ai la fel de multă răbdare cu el ca şi cu ceilalţi;

Dacă vrei să te arunci cu capul înainte, poţi face asta, dar numai dacă simţi nevoia, nu o face doar din cauza depersonalizării(vei înţelege mai târziu ce-i asta);

peste ani îţi vei face cont pe Facebook.. nici eu nu ştiu de ce, sau ce este ăla, dar voiam să îmi cer scuze de pe acum;

Dar voiam să îţi spun altceva – oriunde vei fi, orice vei face şi cu oricine, să nu respecţi nicio regulă dacă nu simţi că trebuie să faci asta.. ah şi să spui mereu adevărul, oricât de murdar, greu şi iremediabil ar părea… vei putea dormi liniştit apoi. trust me!

P.S. Enjoy the power and beauty of your youth! See you in 10 years..

 


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.