Râsul poate “provoca agresiuni și vătămări”. Sau de ce suntem din ce în ce mai puțini în țară


Am luat de curând amendă mergând cu niște prieteni pe una din străzile Sibiului pe motiv că aș fi strigat și râs “cu intensitate” în public. Nu mă voi apuca să spun toată povestea aici, au expus-o destul de clar cei de la Dela0.ro în acest articol. Vroiam doar să reiterez puțin pe această temă, acum că am aflat poziția oficială a Jandarmeriei în legătură cu acest caz.

Aș vrea să încep cu a spune clar că nu am strigat. Nu avea niciun motiv să strig pe stradă. Eram cu încă patru prieteni cu care mergeam unul lângă celălalt. Dacă strigam, pe lângă faptul că ar fi fost absurd, nu ar fi putut sta ei lângă mine, cum toți, din câte am observat, au un nvel al auzului în limitele normale. Cu siguranță ne amuzam și ne simțeam bine, ca niște oameni care au terminat serviciul și au ieșit în oraș să se distreze, să povestească, să râdă. Partea cu intensitatea râsului, este de asemenea de râs.. nu știu exact care intensitate este potrivită sau cât de tare râdeam atunci. Pentru cei care mă știu, cred că îți pot face o idee cum râdeam.

Aici intervine subofițerul Gastone care, fără să se prezinte, se autosesizează, percepând “prin propriile simțuri savârșirea contravenției“. Care contravenție?.. e simplu – râsul “cu intensitate”. Apoi, discutăm pe tema râsului și cât de ilegal este acesta conform articolului 25 a legii 61/1991, care spune că “tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă”. Acum puteți înțelege de ce a apărut și cuvântul “strigăt” în procesul verbal -penru că e foarte greu să cataloghezi râsul ca larmă, iar de produs zgomote cu aparate sau alte obiecte, nici nu se punea problema.

Partea interesantă este că, pe lângă faptul că a întocmit un proces verbal care are atât de puține legături cu realitatea, a considerat că se cuvine amenda maximă prevăzută de lege – 1000 de lei… conform Jandarmeriei, pentru că l-aș fi amenințat pe subofițer. Repet, nimic mai departe de adevăr.. cred că puteți încerca oricare dintre voi să amenințați un jandarm și să vedem apoi ce se întâmplă.

Oricum, lucrul care face dovada lipsei de legătură cu realitatea a Jandarmeriei este fraza în care spun ei că subofițerul Gastone s-a sesizat pentru că acțiunile “de natură să provoace dezordine ori larmă sunt susceptibile de a provoca agresiuni, vatamari” și „este o obligație fundamentală a Jandarmeriei să intercepteze astfel de comportamente și să le corijeze”. Pentru cei care au uitat care era subiectul în propoziție vă aduc eu aminte – râsul în public. Așadar, hai să facem înlocuirea pe text… ar suna cam așa:

Râsul în public este de natură să provoace dezordine ori larmă și este susceptibil de a provoca agresiuni, vătămări și este o obligație a jandarmeriei de a intercepta râsul în public și să îl corijeze.

Dacă vă mai întrebați de ce tinerii pleacă din țară în masă (și aici pot să enumăr cel puțin 5 prieteni foarte apropiați care au plecat în ultmii ani) și nu se mai întorc, de ce astfel sistemul de pensii este praf, de ce politicienii nu au nicio problemă în a arăta prostia de care dau dovadă majoritatea, este exact din acest motiv – pentru că noi, ca persoane care trăim în această țară, nu suntem protejați în fața legilor și a oamenilor care nu știu să le aplice, ci suntem dezbrăcați de orice libertate și puși jos brutal de oameni care nu au pic de moralitate și respect față de ceilalți.

Legile există pentru ca oameni ca Gastone să profite după bunul plac pentru a-și impune orgoliul. Și revin la o întrebare mai veche.. de ce m-am întors eu în țara asta în care primesc amenda maximă pentru că râd în public din țara cu locuitorii cei mai fericiți de pe planetă?

 


One response to “Râsul poate “provoca agresiuni și vătămări”. Sau de ce suntem din ce în ce mai puțini în țară”

  1. «Felicitari» pt intoarcere! :)
    Nu are rost sa mai comentez si eu absurdul situatiei, dar sper ca nu ai de gand sa platesti amenda. Pentru asa ceva se face contestatie si o sa castigi fara probleme la tribunal, fara ca macar sa trebuiasca sa fii prezent

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.