Andrei Plesu scria intr-un recent articol despre cum societatea capitalista romaneasca este in faza de “karaoke”, unde incercand “sa cante pe o anumita melodie cu anumite versuri” crede ca poate canta la fel de bine ca cei ce au compus melodia si au scris versurile. Si face o scurta clasificare a catorva tipologii de oameni “capitalisti”:

1. Proaspătul îmbogăţit. Un fel de Al Capone du pauvre, încă perplex că e aşa bogat, capabil mai curînd să-şi arate banii decît să-i folosească. În loc de urechi, are o ghirlandă de celulare, în loc de creier, un iPod. A face afaceri e, pentru el, a fi băiat deştept, a fi şmecher, a şti să te învîrţi. Vorbeşte tare oriunde s-ar afla, e convertibil în femei şi maşini, face cadouri scumpe şi dă bacşişuri grase. Nu-l complexează nimic, nu-i e ruşine de nimic, nu înţelege ce-ai cu el. În general se tunde scurt, ceea ce îi dă un aspect de bodyguard deghizat în patron. Se îmbracă inadecvat, se poartă frust, rîde zgomotos. E sentimental. Are grijă de mama, îşi răzgîie copiii şi, mai ales, îşi (le) face case ample, pompoase, în stilul vilelor de activişti ai vechiului regim (pe dinafară), cu lucioase parodii arăbeşti (pe dinăuntru).

2. Fata sau băiatul „de firmă“. În cazul acestei categorii, portretul individual se şterge. Specia e mai tare decît reprezentanţii ei. Avem de-a face cu inşi care se îmbracă la fel, mănîncă la fel, gîndesc (cînd totuşi o fac) la fel, vorbesc la fel. Muncesc mult, fiindcă visează să ajungă cît mai curînd în postura de la punctul 1. Sau măcar de la punctul 3. Din cauza asta, registrul privat al vieţii lor e nul sau catastrofal. Nu se distrează decît la grămadă, n-au intimitate, n-au bucurii. Cînd trebuie să fie simpli, îşi iau un aer sofisticat, cînd trebuie să gîndească nuanţat, devin rudimentari. Sînt, în genere, cît se poate de americani: nu mai spun „conţinuturi“, ci content-uri, nu mai spun „provocări“, ci challenge-uri.

3. Managerul. E o anexă la power-point. E expert. Îţi arată statistici, grafice colorate, analize de perspectivă. Ştie. N-are timp de pierdut. Îţi livrează platitudini şi bun-simţisme, pe bază de studii „sociologice“, evaluări de manual şi scamatorii probabilistice. A învăţat lucruri clare şi definitive. Ştie reguli. Toate regulile. Nu poate fi contrazis. Lucrează pe bani, să ne-nţelegem! Nu e prostul nimănui. Nu acceptă bla-bla-uri intelectuale. Un text se judecă după lungime, o carte – după vînzări. Restul sînt fiţe. Managerul e un fost băiat de firmă, care speră să ajungă magnat.

Ii stiti, nu-i asa?.. Pot sa pun pariu ca multi din cei ce citesc chiar acum acest articol fac parte din a doua cateogorie.. si probabil si ei s-au simtit putin, iar acum incearca sa isi gaseasca scuze sau lucruri pe care nu le au in comun cu ce scrie acolo, doar ca se simta mai bine, si sa nu se simta vinovati.. Well, dupa cum tot am mai spus, societatea asta e o imitatie, plina de oameni fara personalitate..

La multi ani, sa ne traiti..(: