Madonna şi Ceauşescu erau în acelaşi avion


Madonna şi Ceauşescu erau în acelaşi avion

photo by colorlessness.

1.  Madonna

Despre Madonna nu mai este de spus nimic. S-au spus atâtea şi se vor mai spune şi în următoarele zile. Va veni, ne va cânta şi va pleca mai departe. Asta e meseria ei. Nu face cu nimic mai special decât fiecare dintre noi în fiecare dimineaţă când ne punem ceasul să sune pentru a ne trezi şi a merge la birou. Doar că biroul ei este pe scenă.

Pe Madonna nu o interesează de tine, care te duci la concertul ei. De fapt, nici pe tine nu te interesează de Madonna. Să fim serioşi, dacă s-ar anula concertul acum ai fi enervat că nu ai apucat să vezi concertul, dar nu îngrijorat de ea. De fapt Madonna nu este o persoana, este un concept, la fel cum este si U2, sau ColdPlay sau Michael Jackson..

2. Biserici colorate, germani şi Ceauşescu

Eram în tren, mergând spre Londra. La Derby, se aşează lângă mine o doamnă la 60 de ani. Mergea până la Leicester şi tot vorbind de una şi de alta aflu că de fapt are 84 de ani şi că  aparticipat în al doilea război mondial. Îi plăcea istoria europei şi o ştia cam cum ştiu eu ActionScript – nu perfect, dar suficient cât să ma descurc. Aflând că sunt din România, îmi spune.. “You have those painted churches, right?”.. se referea la mănăstirile din Moldova. Îi confirm şi tot discutând despre alte lucruri, îmi mai spune că despre România ştie că sunt mulţi germani, stabiliţi aici de pe vremea imperiului austro-ungar. Mă rog.. mulţi au fost, puţini au mai rămas… iar mai apoi mă întreabă cum a fost afectată ţara de Ceauşescu… îi părea rău ca distrusese atâtea clădiri vechi pentru a-şi construi el blocuri şi clădirile acelea imense din Bucureşti.

Dupa vreo 20-30 de minute în care am stat de vorbă despre tot felul de subiecte, a trebuit să coboare. Mi-a spus ca îi pare rău pentru că nu mai are timp să viziteze.. Văzuse Cehia, Austria, Italia, Rusia, Germania şi probabil şi alte ţări. Din complezenţă a spus că ar vrea să vadă cum este România, dar ceea ce regreta cel mai mult este că nu a ajuns în Bulgaria. “I’ve heard Bulgaria is really nice”.. Am fost de acord cu ea.

Degeaba face Udrea publicitate – România, pur şi simplu nu există din punct de vedere turistic. Nici eu nu aş vizita o ţară despre care nu ştiu mai nimic.

3. Madonna şi Ceauşescu

Concertul va avea loc, evident, în parcul izvor. Peste 100 de articole scrise de jurnaliştii străini în legătură cu acest concert, se referă la parc, ca fiind în apropiere de palatul construit de Ceauşescu..  Până la urmă, ce înseamnă pentru ei Parcul Izvor?? absolut nimic.. Dar de Ceauşescu au auzit cu toţii..


2 responses to “Madonna şi Ceauşescu erau în acelaşi avion”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.