Ucraina – Războiul mut al unei națiuni frânte

Despre Ucraina s-ar putea spune multe, în special de istorici și politologi. În ceea ce urmează, neavând studii de specialitate în niciul din domeniile anterioare, voi încerca să descriu pe baza experiențelor personale pe care le-am avut în această țară câteva din problemele cu care se confruntă populația ucrainiană, în încercarea de a ne ajuta să înțelegem mai bine vecinii României. Cele prezentate vor fi evident concluzii subiective.

Ucraina și-a găsit cu greu independeța, unii ar spune că încă o mai caută. O țară fondată, la fel ca România la granița imperiului Rus și Turc care nici nu i-au acordat prea multă importanță la început.

Apoi, Ucraina a trecut prin multe probleme la începutul secolului trecut care i-au schimbat societatea pentru o perioadă lungă de timp, câteva din acestea incluzând:

·       Primul Război Mondial în care Ucraina a luptat în mare parte de partea sovieticior, dar având totuși și un număr considerabil de oameni care au luptat împortiva acestora;

·       Războiul Polono-Ucrainian;

·       Războiul Civil Sovietic;

·       Al Doilea Război Mondial;

Pe lângă toate acestea, un număr foarte mare de persoane au murit din cauza Foametei Ruse și a Holomodorului (foamete ce a afectat Ucraina – peste 3 milioane de morți, considerat un genocid al Sovieticilor asupra Ucrainei de mai multe state ale lumii – România nefăcând parte din această listă momentan)

În urma acestor războaie, și a problemelor cu care s-a confruntat, Ucraina a făcut apoi parte din URSS, din care a reușit să se dezlipească și să își obțină independența în 1991, pe 16 Iulie 1990, când noi încă ne reveneam din cea mai brutală mineriadă, fiind semnate actele care au pus bazele acestei decizii (90% din populație a votat la referendum dezlipirea de URSS).

În urma independenței și a crizei ce a lovit fostele state sovietice după destrămarea URSS, oamenii în Ucraina au început să se separe în două grupuri majore – cei naționaliști, care susțineau valorile Ucrainiene și doreau de cele mai multe ori o apropiere față de Europa și SUA și cei rusofoni, care doreau ca Ucraina să revină într-un fel sau altul alipită de Federația Rusă. În tot acest timp, până acum câțiva ani, Ucraina folosind totuși limba Rusă ca limbă oficială, o schimbare legislativă în acest sens făcând predarea în limba rusă ilegală precum și trecerea tuturor documentelor oficiale în Ucrainiană, de câtre alianța politică naționalistă ce s-a născut în urma Revoluției Portocalii.

Probabil majoritatea vor spune că este normal ca Ucraina să își regăsească valorile naționale și să repună limba Ucrainiană în drepturi, ceea ce am crezut și eu inițial, însă ținând cont că în urma problemelor sociale precizate mai sus, un număr foarte mare de ruși au fost aduși în Ucraina pentru a continua pe de o parte procesul de industrializare al Sovieticilor și pentru a rusifica mai departe Ucraina, acum în țară se află un număr extrem de mare de oameni care nu au vorbit niciodată Ucrainiană și au fost obligați să o folosească (în special copiii).

Cu atât mai mult, faptul că mulți oameni au trăit în Uniunea Sovietică și au putut să obțină diplome învățând la universități din Moscova (spre exemplu un coleg care a terminat un Doctorat în Computer Science la începutul anilor ’80 (da, 1980) la Universitatea de Moscova), se simt frustrați că ai lor copii nu vor putea avea aceleași posibilități pe care ei le-au avut.

În același timp, un număr tot mai mare de tineri, în special din Ucraina de Vest, unde valorile naționaliste s-au păstrat mai bine și care nu au avut beneficii sesizabile în timpul URSS, susțin pe deplin procesul de naționalizare ca un proces natural.

Așadar, avem o țară împărțită în două geografic – Vest / Est, dar și social – naționaliști / rusofoni.

Ceea ce mi s-a părut cu adevărat interesant însă este faptul că oamenii conviețuiesc fără probleme (vizibile) și lucrează împreună, ies împreună, sărbătoresc împreună, dar preferă să nu discute despre acest lucru. Probabil că orientarea politică este momentan cel mai tabu lucru din Ucraina și va rămâne așa pentru că Ucraina nu are cum să meargă în una din direcții fără a isca probleme majore.

Contextul este întregit prin faptul că în majoritatea orașelor, în centru există un tanc, simbol al câștigării celui de-al Doilea Război Mondial, sau al victoriei revoluției Bolșevice (depinde pe cine întrebi). Partea interesantă este că se spune că aceste tancuri sunt gata oricând să fie puse în funcțiune, țevile de tun nefiind umplute pentru dezafectare. Astfel, Ucrainienii au în permanență în subconștient dramele războaielor duse și un potențial război gata să înceapă cu un inamic invizibil sau poate chiar cu vecinul de bloc.

Pe lângă asta, Ucraina este dependentă aproape total de Rusia din punct de vedere energetic, cu atât mai mult, o foarte mare parte a gazelor care intră în Ucraina doar o tranzitează și merg spre Europa. De aceea, Ucraina este o miză importantă atât pentru Rusia cât și pentru Uniunea Europeană, doar că nimeni nu știe care ar fi rezolvarea fără violență. Cu atât mai mult, dacă Ucraina va merge și mai mult spre independență, Rusia va putea oricând declanșa o revoltă prin simpla întrerupere a gazelor, precum în multe ocazii. De asemenea, reapropierea de Rusia, ar crea mari probleme Ucrainei, urmând a fi trecută într-o zonă gri de către statele vestice, iar faptul că țara nu reprezintă niciun alt interes pentru acestea în afară de tranzitul de gaze, va face din Ucraina o Rusie fără pic de atractivitate economică.

În tot acest timp, Președinții Ucrainieni pro-vestici sunt otrăviți de către (se presupune) serviciile secrete rusești, iar actualul președinte ține relații strânse cu Rusia dar declară că dorește integrare europeană.

Nimeni nu mai știe ce se întâmplă și pe drept. Oare ce se va întâmpla cu această țară ruptă în aceste bucăți invizibile, momentan devorate doar de politicieni corupți?

Ești tot acasă

Merg apăsat în timp ce talpa ghetelor scârție pe gresia de un gri neutru, proaspăt spălată. Geamuri mari mă întâmpină de o parte și de alta, din gresie până-n tavanul înalt de 7 metri. În depărtare se văd logouri sclipitoare, lumini puternice intră și ies din imagine în timp ce avioanele aterizează și decolează ordonate.

Culoarul industrial mă poată spre o poartă unică, la fel ca celelalte, dar cu alt număr. Metalul ce ține peretele acesta de ferestre e perfect tăiat, perfect sudat, perfect vopsit într-un gri neutru, nituit la ambele capete, ca un jocker din cărțile de joc – gata să fie folosit pentru orice.

Mă așez la o masă din lemn, cu un picior metalic înfipt în gresia gri. Oameni trec în stânga și dreapta prin fața mea pe culoarul industrial. Unii cară un bagaj după ei, alții se uită în propria reflexie să vadă cum le stă părul. Majoritate vor petrece o oră în aeroport, alții, două.. câțiva toată noaptea.

New York, Barcelona, Moscova, București – unii aleargă spre ele pe gresia ce scârție sub pașii apăsați, alții ajung în ultima secundă, iar ceilalți așteaptă. Se vor urca azi în Warșovia și vor sosi mâine.

Suni la taxi, verifici buzunarele, deschizi, încui ușa, cobori, arunci bagajul în portbagaj, spui destinația, trafic, două semafoare, o înjurătură, cobori, îți ridici biletul, îți legi un sticker pe rucsac, scoți toate obiectele metalice din buzunar, iei ceva cu adaos triplu fără taxe pentru cei care-ți vor reproșa că nu le-ai adus nimic, te așezi pe scaun, aștepți, deschizi o carte – Psihoza Balcanică, o închizi, te ridici, te așezi pe locul tău, îți pui centura, un senviș cu multă pâine, un pahar de vin lângă o fereastră întunecată, o altă poartă, cobori, îți iei bagajul, și mergi apăsat pe un culoar industrial în timp ce talpa ghetelor scârție pe gresia de un gri neutru, proapăt spălată.

Ești tot acasă.

 

Râsul poate “provoca agresiuni și vătămări”. Sau de ce suntem din ce în ce mai puțini în țară

Am luat de curând amendă mergând cu niște prieteni pe una din străzile Sibiului pe motiv că aș fi strigat și râs “cu intensitate” în public. Nu mă voi apuca să spun toată povestea aici, au expus-o destul de clar cei de la Dela0.ro în acest articol. Vroiam doar să reiterez puțin pe această temă, acum că am aflat poziția oficială a Jandarmeriei în legătură cu acest caz.

Aș vrea să încep cu a spune clar că nu am strigat. Nu avea niciun motiv să strig pe stradă. Eram cu încă patru prieteni cu care mergeam unul lângă celălalt. Dacă strigam, pe lângă faptul că ar fi fost absurd, nu ar fi putut sta ei lângă mine, cum toți, din câte am observat, au un nvel al auzului în limitele normale. Cu siguranță ne amuzam și ne simțeam bine, ca niște oameni care au terminat serviciul și au ieșit în oraș să se distreze, să povestească, să râdă. Partea cu intensitatea râsului, este de asemenea de râs.. nu știu exact care intensitate este potrivită sau cât de tare râdeam atunci. Pentru cei care mă știu, cred că îți pot face o idee cum râdeam.

Aici intervine subofițerul Gastone care, fără să se prezinte, se autosesizează, percepând “prin propriile simțuri savârșirea contravenției“. Care contravenție?.. e simplu – râsul “cu intensitate”. Apoi, discutăm pe tema râsului și cât de ilegal este acesta conform articolului 25 a legii 61/1991, care spune că “tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă”. Acum puteți înțelege de ce a apărut și cuvântul “strigăt” în procesul verbal -penru că e foarte greu să cataloghezi râsul ca larmă, iar de produs zgomote cu aparate sau alte obiecte, nici nu se punea problema.

Partea interesantă este că, pe lângă faptul că a întocmit un proces verbal care are atât de puține legături cu realitatea, a considerat că se cuvine amenda maximă prevăzută de lege – 1000 de lei… conform Jandarmeriei, pentru că l-aș fi amenințat pe subofițer. Repet, nimic mai departe de adevăr.. cred că puteți încerca oricare dintre voi să amenințați un jandarm și să vedem apoi ce se întâmplă.

Oricum, lucrul care face dovada lipsei de legătură cu realitatea a Jandarmeriei este fraza în care spun ei că subofițerul Gastone s-a sesizat pentru că acțiunile “de natură să provoace dezordine ori larmă sunt susceptibile de a provoca agresiuni, vatamari” și „este o obligație fundamentală a Jandarmeriei să intercepteze astfel de comportamente și să le corijeze”. Pentru cei care au uitat care era subiectul în propoziție vă aduc eu aminte – râsul în public. Așadar, hai să facem înlocuirea pe text… ar suna cam așa:

Râsul în public este de natură să provoace dezordine ori larmă și este susceptibil de a provoca agresiuni, vătămări și este o obligație a jandarmeriei de a intercepta râsul în public și să îl corijeze.

Dacă vă mai întrebați de ce tinerii pleacă din țară în masă (și aici pot să enumăr cel puțin 5 prieteni foarte apropiați care au plecat în ultmii ani) și nu se mai întorc, de ce astfel sistemul de pensii este praf, de ce politicienii nu au nicio problemă în a arăta prostia de care dau dovadă majoritatea, este exact din acest motiv – pentru că noi, ca persoane care trăim în această țară, nu suntem protejați în fața legilor și a oamenilor care nu știu să le aplice, ci suntem dezbrăcați de orice libertate și puși jos brutal de oameni care nu au pic de moralitate și respect față de ceilalți.

Legile există pentru ca oameni ca Gastone să profite după bunul plac pentru a-și impune orgoliul. Și revin la o întrebare mai veche.. de ce m-am întors eu în țara asta în care primesc amenda maximă pentru că râd în public din țara cu locuitorii cei mai fericiți de pe planetă?

 

Năstase, Titanicul și Hidroelectrica erau într-o barcă

Mă bucură nespus vestea că Năstase a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare. Păcat că doar doi.

Totuși problema nu este el. El este doar partea vizibilă din iceberg… sunt mult mai mulți pe lângă. Este exact ca și insolvența Hidroelectrica ce a fost aprobată, culmea.. tot azi. Contractele preferențiale sub rețul pieței sunt doar dovezile că așa ceva se poate.. nu sunt excepțiile.

Ceea ce vreau să spun este că, în general nu de ceea ce vezi ar trebui să îți fie frică. Așa cum Năstase nu a săvârșit acele infracțiuni de unul singur, așa cum nici acele contracte nu au fost semnate doar unilateral.. vinovații sunt de o parte și de alta, și sunt mult mai numeroși.

Voi fi mult mai mulțumit când o să văd zeci/sute de oameni condamnați… Năstase este doar unul din acele grupuri.. cei drept unul popular, dar nelegalitățile se întâmplă fără probleme și fără el, după cum se poate vedea destul de bine.

Cum am renunțat să fiu hipster.

M-am trezit într-o dimineață de sâmbătă, mergând spre casă la 6 dimineața, plecând din Control, realizând că nu vreau să mai fac asta și de fapt că nici nu vreau să fiu acolo.

Am jucat chapeau magique, am fost în Control, am fost în Vama Veche de 1 Mai, am fost la “performance-uri” și instalații, am ascultat formații alternative și alternative de formații. Fashion, facebook, dance, street, urban, pălării, ochelari, accesorii, degustări, delivery și atunci, la 6 dimineața mi-am dat seama că nu am rămas cu nimic și că nu va rămâne nimeni cu nimic, pentru că totul nu există.

Dar cum nu cred niciodată că ceilalți merg pe contrasens, am hotârât ca eu să plec de acolo, de unde ceilalți par liniștiți și mulțumiți. De acolo de unde candidați ca Nicușor Dan devin trend pentru că fac infografice cool, nu pentru că spun lucruri concrete.

Dar sunt hater, alt cuvânt pe care aș fi tare încântat să nu îl știu. Nu cred în trenduri pentru că sunt temporare și superficiale iar persoanele care le îmbrățișează sunt la fel. Așadar, mi-am dat seama că nu pot fi hipster îndeajuns dacă nu îmbrățișez trendurile și am plecat. Așa cum am mai plecat la un moment dat, dar acum cu mult mai multă experiență de plecări.

Și tot așa, printre Control, funk, facebook și ateliere stăm noi și credem că așa o să trăim o viață întreagă și apoi se schimbă trendurile, se închid barurle astea și noi mergem mai departe și ne zicem că generațiile următoare sunt futute, când noi le-am futut de fapt. Să mai dăm un like zic, și să facem #revoluție!

Deuscrație

Vineri, la București, pe-o vreme excelentă, a căzut guvernul.

Dar asta nu mai interesează de mult pe (aproape) nimeni. Ce-i interesant este că aleșii noștrii încă nu au înțeles că, în democrație, poporul decide și nu Dumnezeu.

Încă practicăm jocuri politice la marginea misticismului. Zic să declarăm România prima republică Deuscratică.

Dear Internet Privacy, we need to talk..

You know, in the beginning I didn’t know you that well. I still don’t, but at first that was attractive, now it just makes me throw up.

I thought you will be different.. oh, i remember that i didn’t notice you for some time after i’ve met the internet, but eventually we did end up together. You were always there, by my side and everyone said that we are a great match. Always hidden somewhere in those ToS’s, you’ve always protected me, or at least that’s what i thought.

Recently, i’ve noticed that you became distant, and i see a part of you that i haven’t even thought about before. You are mean and we are seeing each other less and less often. I don’t even know when it was the last time i felt safe with you. I used to be able to tell you anything and not worry about it.. now i’m not even sure it’s you who i’m talking to.

You’ve changed. Ever since the press is showing you more and more attention you’ve become obsessed, although people start showing less and less interest in you as you can see here. SOPA, PIPA, ACTA.. Who are these people and what do you have to do with them? Why did you have to get involved in such things? And now, i’ve been told that Google is also having affairs with you. I feel like I don’t know you anymore.

Dear Internet Privacy, please, please.. understand that i need you and if you don’t want to be with me that’s fine, but there are millions of others that just want to be by your side. You don’t need to be that much in front of the spotlight. That will only bring you fame, but will drive guys like me away from you. It’s your choice if you want to go after money or not, but just remember this – i have always enjoyed your company, especially late in the night, when talking to my friends hundreds and hundreds of kilometers away, or when visiting those websites. In case you decide to leave me, i won’t forget you and i will always remember the way you were at the beginning – simple.

Yours truly, The Internet User