lectia nr. 1001 in viata:oricand pleci undeva sa iei intotdeauna camera cu tine, s-ar putea ca “maine” sa nu mai vina niciodata.undeva in a zecea cand incercam sa scap din obligatia de a face ceva ce nu imi placea am luptat pentru ceea ce credeam eu cu armele mele. am incercat sa-i fac sa inteleaga ca pur si simplu nu imi place sa fac teatru, ca ma strivesc in mine daca mai fac asta. unii au inteles ceilalti nu. insa pana la urma nu au avut ce sa faca, nu m-am lasat dus pe un drum pe unde eu nu vroiam sa merg.atunci cand programez dau de multe ori peste lucruri care nu imi dau seama cum sa le fac. pur si simplu stau si ma uit in monitor si nu inteleg nimic. nu stiu de unde sa incep, cu ce, sau cum sa fac asta. insa niciodata nu am lasat ceva care eu simt ca stiu sa fac, doar pentru ca nu mi-am dat seama la inceput cum se face. daca nu reuseam sa programez chestia aia din prima luam un carnetel si incepeam sa scriu cu pixul codul, pana vedeam eu ca asta e posibil sa mearga, ma duceam la calculator si incercam iar.. si repetam asta pana cand mergea. nu conta ca imi luat si 3 zile cateodata sa fac ceva, simteam o satisfactie enorma cand imi iesea la sfarsit, insa cel mai important era ca pe tot timpul asta stiam ca pot sa fac acel lucru si nu acceptam ca pur si simplu nu stiu sa il fac sau ca ma depaseste.pur si simplu, nu imi place sa fiu impacat cu mine in anumite situatii, acolo unde stiu ca se poate mai mult. nici de data asta, mintea mea nu vrea sa fie impacata. stie ca e ceva mai mult. eu simt ca e ceva mai mult. cand? cum? habar nu am. probabil ca si aici trebuie sa iau carnetelul si sa scriu cu pixul pana cand voi ajunge la rezultatul pe care il caut si apoi il voi pune in aplicare. nu mai vreau sa cedez asa usor, doar pentru a fi impacat cu mine, pentru ca de data asta e mai important rezultatul.. pentru maine:

• if only..
• cadoul perfect
• ciocolata pe muzica

Hvala12