Aurelian

Bănuiesc că ştiţi cu toţii de pe acum de proiectul Let’s Do It,  Romania!

Un proiect excepţional, din punctul meu de vedere, ce a fost îmbrăţişat destul de repede de mulţi oameni de prin online-ul nostru, dar care nu va avea niciun efect semnificativ în România.

E clar pentru toată lumea că România are o mare problemă cu gunoaiele, fie ele în oraşe sau în afara lor, însă ceea ce nu mi se pare clar este modul în care această campanie încearcă să rezolve problemă.

Proiectul îşi propune responsabilizarea cetăţenilor faţă de mediul înconjurător şi colaborarea cu autorităţile pentru îmbunătăţirea infrastructurii şi a sistemului de amenzi.

Eu sunt de acord cu acea curăţenie..  şi să zicem că foarte mulţi oameni vor ieşi şă facă puţină curăţenie.. fiecare cum poate, dar problema gunoaielor în ţara noastră nu sunt de fapt gunoaiele, ci cei care le produc. Gunoaiele nu sunt decât o consecinţă a problemei. Degeaba vor curăţa unii câmpii întregi când alţii vor veni şi vor face acelaşi lucru.

Totuşi, din citatul de mai sus şi din activitatea celor care fac parte din proiect nu am auzit nimic despre cum va fi îmbunătăţită infrastructura şi nici despre amenzile acelea nu am auzit nimic.. Poate pentru că statului nu-i pasă?? E simplu, atât timp cât idiotul va putea să îşi arunce resturile pe jos, el asta va face în continuare.

Repet, problema României nu sunt gunoaiele, ci gunoaiele care produc gunoaie.

Tu ieşi la curăţenie pe 25 Septembrie?

Eu nu cred că a murit nimeni la maternitatea aceea, că nu îi mai pronunţ numele. De asemenea, sunt convins că de vină nu a fost nici instalaţia electrică, nici lipsa detectoarelor de fum(până la urmă, era clar că aia mici nu fumau aşa că nu aveau de ce să pună detector de fum în salon, nu?), nici conducerea comunistă a spitalului/ţării.. eu cred că pe micuţi i-au furat extratereştrii. Ca şi pe Michael Jackson şi la fel şi pe Elvis.

Societatea din România a ajuns o scursură.. o adunătură de moloz ce respiră, bea, trăieşte şi nu gândeşte. Ne place să moară cineva.. iubim să auzim la tv zile întregi despre tragedii. Nu ne bucură direct, dar nu ne putem lua ochii de la ştiri, să vedem ce s-a mai aflat, cine e vinovat.. “directorul spitalului trebuie dat afară!”, “Băsescu e de vină ca a tăiat lefurile!”, “Pompierul ăla trebuie făcut erou naţional” “Câţi mai trăiesc, a mai murit cineva?”… vi se pare cunoscut de undeva?

Să vă împrospătez memoria – aţi auzit, sunt sigur de Dallas, cu JR, cu Bobby şi Sue Ellen, de Marimar(înlocuiţi cu orice altă telenovelă), de Suprize Surprize, de Trădaţi în Dragoste şi de OTV. Românilor le-a plăcut dintotdeauna o intrigă bună şi suficientă poveste ieftină pentru a-i captiva.. de aceea s-au şi uitat ÎN MASĂ la producţiile de care spuneam mai sus – pentru poveste, pentru a putea să comenteze apoi povestea cu vecinul, naşul, poştaşul, colegul.. etc. “Ai văzut aseară? Oare al cui e copilul ăla?”, “Să vezi că îl aduce pe frati-so din Australia.. dupa 25 de ani”, “L-au găsit mort şi nu se ştie cine e criminalul.”, “Dar pe Elodia, cine a omorât-o? şi unde e îngropată.” .. etc.

Iubim poveştile despre alţi oameni, fie ele tragice sau nu. Le adorăm şi le aşteptăm în fiecare dimineaţă când cumpărăm ziare de căcat sau ne uităm la ştiri de căcat. Ne place să ştim când moare cineva şi ne place sa aflăm totul despre viaţa fiecăruia, pentru că dezamăgirile şi tragediile celorlalţi ne fac pe noi fericiţi. Ne plac telenovelele, fie ele inventate sau reale. Ne plac poveştile despre alţi oameni. Ne place să discutăm despre ceilalţi şi să ne bucurăm de insuccesele lor.

România s-a schimbat în ultimii 20 de ani de la stat în faţa blocului şi bârfit despre vecinii de scară, la stat în faţa televizoarelor şi scuipând seminţe pe fondul sonor al telenovelelor de pe Acasă, apoi la ştirile de la ora 5, apoi la Libertatea, apoi la tot ce înseamnă media..

Suntem un popor telenovelist şi asta vom fi mereu. Ne place să auzim că mor oameni deoarece ne dă şansă să vedem un “film” nou.. cu intrigă bună, cu emoţie, cu puncte culminante, cu oameni politici corupţi şi ziarişti părtinitori şi o desfăşurare a acţiunii ce durează zile.. nu doar câteva ore. Iar diferenţa maximă între aceste întâmplări şi emisiunile/filmele stupide este că astea sunt reale.. şi sunt în direct(aici puteţi înţelege geniul lui Dan Diaconescu şi chiar nu sunt ironic).

Întâmplari tragice se întâmplă în fiecare secundă, copii mor peste tot în continuu, dar nu toţi au o poveste de film. Noua ne trebuie telenovele..şi mămăligă.

În ultimele luni în Sibiu s-au înmulţit excesiv cerşetorii. Cel puţin o dată la două zile cineva trebuia să îmi ceară fie bani că nu mai are să ia trenul până la Poplaca sau să cumpere pâine pentru că este bolnav de cancer şi nu are ce să mănânce (legătura v-o las vouă să o găsiţi). Exagerat de mulţi cerşetori sunt în centrul Sibiului!

Şi apoi am ajuns până în Koln.. o zi cu soare, tocmai bună pentru turişti să iasă la plimbare şi pentru cerşetori să mai facă rost de nişte bani.. Străzile erau pline – pe mijloc turişti,  pe margini cerşetori. Pot să jur că peste 50% dintre ei erau români – unii fiind patetici şi având un mesaj idiot prin care încercau să înduioşeze lumea, alţii cântând la instrumente(da, acordeon, vioară, etc).

Apoi am ajuns în Aarhus. Uimitor, dar nu am văzut niciun cerşetor.. nici măcar nu am realizat asta.. parea normal, aşa cum ar trebui. Într-o zi cu soare mă plimbam pe centru iar din lateral aud un o persoană vorbin o engleză stricată.. un accent cunoscut – Du iu spic ingliş? . Mă întorc şi văd o ţigancă.. genul acela pe care le poţi vedea în faţă la Magazinul unirea din Bucureşti vânzând şosete Naic, 6 perechi la 10 lei. Cu jumătate de gură zic Yeah… Scoate un bileţel laminat. Era scris cu o cariocă:

I AM FROM ROUMANIE.

I HAVE 4 CHILDREN..

Nu mai pot să citesc, plec mai departe dezgustat. Era primul cerşetor pe care îl vedeam în Danemarca.. Nu putea să fie de orice altă naţionalitate??  Nu putea să nu scrie România pe hârtia aia? Să mă întorc să îi iau foaia?.. N-am făcut nimic, am mers mai departe.

Peste câteva zile, mă întâlnesc cu persoana care mi-a închiriat apartamentul. Amuzată, îmi spune la un moment dat că iniţial, înainte să mă mut a crezut că sunt din Estonia şi abia apoi a realizat că sunt din România. Şi spunându-i prietenei sale, aceasta i-a spus că probabil tocmai a închiriat apartamentul unui ţigan cu mulţi copii care nu va face altceva decât să cerşească pentru a-i plătii chiria.. Iar după această discuţie a şi visat că a venit într-o zi în apartament şi că eram eu cu încă vreo 5 oameni  unii pe jos prin sufragerie, alţii prin dormitor.. peste tot oameni.. mulţi.. Acest lucru întâmplându-se înainte ca eu să ajung măcar în Danemarca. Repet.. era foarte amuzată când îmi povestea asta. Şi eu am râs.. era amuzant.. de fapt, părea amuzant dacă nu aş fi fost român.

Din cauza a câtorva sute de oameni risipiţi prin Europa suferă alte câteva milioane. Problemele lui Băsescu, Antonescu, Boc, Ponta & Co.  nu se opresc la graniţă, dar când ei nu sunt în stare să ţină oameni care ar putea scoate economia asta din groapă, de ce s-ar chinui să facă ceva cu ceilalţi care aruncă (de multe ori la propriu) cu rahat în imaginea celorlalţi români? Poate o să ajungem să fim atât de detestaţi în afară încât nu va mai vrea/putea nimeni să plece.. cred că acesta este planul acestor minunaţi conducători. Şi nu pare deloc departe de adevăr, după cum puteţi vedea în acest articol.

Toată lumea cred că ştie până acum că orice acţiune a noastră este de fapt rezultatul unei acţiuni anterioare. Şi totuşi nu încetează să mă uimească felul în care unele dintre cele mai banale lucruri ne pot altera viaţa.

Tocmai am realizat că eu mă voi muta din ţară pentru ca acum mai bine de un an am fost la piaţă la o oră când nimeni altcineva nu se mai duce la piaţă. Mai clar, dacă pe 15 martie 2009 nu m-aş fi dus la piaţă pe undeva pe la 4 după amiaza, peste 3 zile nu aş mai fi plecat în Danemarca.  Şanse la fel de mari sunt ca dacă nu aş fi făcut acel drum spre piaţă, acum să locuiesc în Bucureşti..

Care este legătura între mersul la piaţă şi mersul în Danemarca?.. Nici una. Şi totuşi, printr-o serie lungă de evenimente am realizat că acesta a fost momentul critic ce a declanşat apoi, un an si 4 luni mai târziu această decizie. Pe scurt, atunci am cunoscut anumiţi oameni prin care am cunoscut alţi oameni şi apoi alţi oameni şi tot aşa.

Dar este mai puţin important pe cine şi cum am cunoscut. Ceea ce vroiam să spun defapt este că unele dintre cele mai banale lucruri pe care le poţi face în anumite zile la fel de banale pot avea cele mai “dramatice” consecinţe..  Probabil că viaţa-i plină de astfel de momente obscure ce de abia aşteaptă să fie descoperite pe la “toate colţurile”, partea gravă este că nu toţi vedem cu adevărat momentele critice în viaţă sau le interpretăm diferit – spre exemplu, aşa cum cineva ar putea crede că momentul în care a spus “Da” în faţa altarului i-a schimbat viaţa (ceea ce nu poate fi mai greşit, decizia era luată de pe urma unei serii de întâmplări preliminare.. momentul critic este cu totul altul, mult în urmă).

Vorbeam zilele trecute cu cineva despre “abilitatea” de a lua decizii, însă eu unul cred că luarea deciziei este de fapt cel mai mic pas în vastul tablou al unei acţiuni importante.. oricum decizia o iei pe baza altor întâmplări din care ai tras o serie de concluzii, momentul critic este mereu undeva mult în urmă umbrit tocmai prin anonimitatea sa. Momentul critic este cel care declanşează seria de acţiuni care apoi conduc la momentul în care este nevoie luarea deciziei.

Dar revenind la momentul meu critic.. nu ştiu câţi oameni au şi norocul ca exact acea fracţiune de secundă care declanşează tot.. exact acel big bang miniatural, să fie surprins într-o fotografie. Aşadar, iată momentul meu – la fel de obscur ca oricare altul:

Câteodată poate ar trebui să acordăm mai multă atenţie fiecărui lucru mărunt pe care îl întreprindem, nu se ştie unde ne va duce peste un an jumate.

Era să uit.. totul a plecat de aici.

titlu inspirat din Natalie Imbruglia – That Day

Acest post a fost scris pe 15 Decembrie 2008.. din dorinţa de a nu mai rămâne dator cu nimic.. îl public acum.

• Da-mi si mie te rog un bob pentru a ma ajuta sa castig concursul(mass).
  
• Eu: {Block}
  

• auzi ma, io te dau draq cu statusurile tale :D in rest bine sanatos?
• Eu: ba.. dormeam.. bine sanatos
  

• sunt o blonda intr-o minte prea cerebrala
• Eu: sau o minte prea cerebrala intr-o blonda

• stiu cum e sa fii racit si sa nu poti face nimic
• Eu: ti-l fac maine.. daca mai e valabila oferta..

• vreo nunta ceva?
• Eu: bine, hai ca te las, si eu trebuie sa invat ceva pe la algebra asta..

• ok… imi dau seama ca era frumos ca ceilalti sa se uite la ei….
• Eu: chiar.. era enervant

• pr?
• Eu: nu, aurelian

• stii ca nu exista coincidente? :D
  
• Eu: asa

• inca mai urasti cafeaua?
• Eu: pai.. daca pana atunci eram indiferent de atunci am inceput sa o urasc..

Știți jocul Țările? Da, acela în care fiecare eram câte o țară și aruncam cu mingea iar una din “țări” trebuia să o prindă și apoi să încerce să o lovească pe una dintre celelalte care se ascundeau.. Ceea ce era cel mai interesant, nu era neaparat dacă pierdeai sau nu.. ci mai degrabă ce țară erai.

Evident, cel care venea cu propunerea să jucăm asta, era România..  “Ce bă.. eu am zis să ne jucăm, eu vreau să fiu România, nu mă interesează!” și România era.. însă, oricare țară ai fi fost.. era ceva special – Franța, Italia, Olanda, America.. oricare era a ta, erai mândru de ea și așteptai semnalul.. Să tragă, să tragă, mâța de coadă și mâțoiul de codoi… Angliaaaaa!!… și fugeai..

Tot prin anii ’90, când am mai crescut, am aflat că pe Pământ există Fondul Monetar Internațional, Spațiul Schengen, Uniunea Europeană, NATO și chiar și “Zona Euro”, ceva mai târziu. Ne-am chinuit să îi pupăm în cur pe toți pentru a putea să aderăm și noi la toate aceste structuri. De prin 96 până în 2000(și chiar până în prezent) pe americani să ne bage în NATO, apoi pe europeni să ne ia cu ei în Uniune. Și ce este mai interesant, este că tot poporul a dorit să intre în NATO, iar apoi in UE deși nici măcar unul dintre noi nu avea habar ce însemna asta..

Și am intrat și în NATO, am intrat și în UE, acum ne chinuim să intrăm și în spațiul Schengen, acela pe care cu ani în urmă îl asociam cu țările bogate și civilizate și vrem să aderăm și la zona Euro.. de fapt, românii au vrut mereu să fie “pe lângă” țările prospere, deoarece asta ne dădea nouă speranța că se va lua ceva din acea prosperitate și la noi.. și totuși.. iată-ne că terminăm primul deceniu din acest mileniu și România nu a avut niciodată morcovul mai adânc înfipt decât în aceste momente. Ei dau vina pe criză, care a venit fix de la statele acelea pe lângă care ne-am tot “frecat” noi să ne ia cu ele în barcă. Noi, dăm vina pe ei..

Se plâng pe la televizor că nu intră tranșa.. de parcă tranșa aia ne va elibera de rahatul în care ne scăldăm de atâta timp.. De data asta e groasă.. cu sau fără tranșă, România o va freca mulți ani de acum înainte, dar și mai mulți ani ne vor trebui nouă să achităm aceste tranșe pentru care ei tot se bat.. Are cineva câteva zeci de miliarde pe care să îi dăm înapoi? Așa credeam și eu.. Uitați-vă bine la mașinile noi de pe stradă, la șantierele în care se mai mișcă ceva.. tot așa le veți vedea și peste 5 ani.. doar mai prăfuite.. România, trage de data asta mâțoiul de codoi, iar noi o vom trage de coadă câțiva zeci de ani ca să plătim acest împrumut.. doar pe acesta, dacă nu mai apar altele între timp.

Eu cred că trebuie să jucăm iarăși țările. Doar că de data asta, în loc să ne ascundem după mașini și copaci, ce ziceți dacă alergăm pe bune în țara pe care ne-o alegem?.. Pe pariu că de data asta nu își mai alege nimeni România?..Am prieteni care sunt de aceeași vârstă cu mine și au plecat în Anglia, Spania, Germania, Scoția, Irlanda, Austria și sunt mult mai mulți care vor să plece.. Fie toată generația asta e “greșită”, fie oamenii aștia știu ceva.

Într-o lună mă voi muta și eu într-o țară care îmi va da dreptul să să cred că lucrurile normale nu sunt cele care se întâmplă mai rar.. într-o țară în care oamenii nu pun accent pe haine, mașini sau alte superficialități din acestea.. într-o țară în care mersul pe bicicletă este ceva natural iar mersul cu mașina în oraș, nu.. într-un regat care, într-un mod ciudat, face parte din două continente, care este în Uniunea Europeană, dar și în afara ei..

România este cea mai bună idee care s-a întâmplat vreodată românilor. La revedere domn prim-ministru!.. Eu mă mut în Danemarca! din 30 Iulie, mă găsiți aici.

titlu inspirat din The Offsprings – The Kids Aren’t Alright