October 13, 2011 | In: personal

Dear fifteen-year-old me

Nu-ţi face griji, ai observat şi tu că toţi avem poze ciudate în buletine. O să ai câteva probleme peste ceva ani din cauza asta, dar trust me, schimbarea fizionomiei pe care o vei întâmpina peste la fel de mulţi ani îţi va aduce mai mult bine decât rău;

Ştiu că vine ca un şoc pentru tine, dar se pare ca apogeul vieţii nu este la 18 de ani şi cu atât mai mult nu se termină la 21.. de abia începe;

Ai răbdare cu visele tale. Se vor îndeplini toate cele importante dar pe rând şi va dura mult. Ah.. vei ştii care sunt cele importante şi care nu, tocmai prin faptul că primele se îndeplinesc ;) ;

Peste aproximativ 10 ani o să pierzi nişte chei în puţul liftului. Don’t worry about them too much.. mereu vei fi nevoit să laşi ceva în urmă, fie că vei face asta în mod conştient sau nu;

Ştiu că asta este şocant dar peste ani te vei întreba cum de ai putut asculta Britney Spears, deşi vei găsi ceva explicaţii până la urmă.. ceva legat de pubertate şi mai puţin legat de muzică. Ahh.. şi apropo o să nască 2 copii – exact, se lasă de povestea cu virginitatea.. ahh.. si Michael moare.. ah.. şi Steve Jobs la fel. Ştiu, nu ai idee cine e Steve Jobs, nu contează, e unul din acei tipi care se lasă de facultate şi ajung miliardari.. ah apropo, şi tu o să te laşi de facultate.. dar nu.. nu ajungi miliardar, stai liniştit. Dar da, vestea bună este că ajungi la facultate.. ba mai mult, acolo unde acum ţi se pare că este chiar fain. Nu e, dar nu contează, ai să înţelegi mai târziu despre percepţii şi cum se schimbă ele de pe azi pe mâine dimineaţă, când e lumină afară;

Basescu o să tot fie preşedinte aşa că nu te mai stresa cu mersul la vot prea mult, oricum o  să te muţi în alte ţări;

Ai să înţelegi că sunt oameni pe care îi vei vedea de câteva ori şi îţi vei aduce aminte cu plăcere de ei mereu şi oameni pe care îi vei vedea mereu şi îi vei uita. Important este să trăieşi în prezent din învăţăturile trecutului, oricât de imorale ar fi ele;

Televiziunile vor deveni din ce în ce mai absurde, îţi recomand să nu te mai uiţi la televizor de pe acum, este inutil.. poate vrei să te apuci de citit mai devreme.. eu încă nu m-am apucat;

Ah.. Internetul.. îţi va schimba viaţa.. în toate modurile. Te va influenţa ca persoana, ca mod de gândire, în materie de viaţă socială şi aproape oricum altcumva. Dar ai grijă, la sfârşit vei înţelege că internetul a fost doar un head-fake pentru ceilalţi. Abuzează de asta şi păstrează-ţi viziunea şi vei câştiga;

Fi bun sau rău cu ceilalţi.. important este să fii tu!

Nu totul se rezolvă, dar asta e bine, îţi dă şansa să ştii că îţi pierzi timpul şi să mergi mai departe; timpul este cel mai important.. aproape la fel de important ca oamenii şi trebuie să ai la fel de multă răbdare cu el ca şi cu ceilalţi;

Dacă vrei să te arunci cu capul înainte, poţi face asta, dar numai dacă simţi nevoia, nu o face doar din cauza depersonalizării(vei înţelege mai târziu ce-i asta);

peste ani îţi vei face cont pe Facebook.. nici eu nu ştiu de ce, sau ce este ăla, dar vroiam să îmi cer scuze de pe acum;

Dar vroiam să îţi spun altceva – oriunde vei fi, orice vei face şi cu oricine, să nu respecţi nicio regulă dacă nu simţi că trebuie să faci asta.. ah şi să spui mereu adevărul, oricât de murdar, greu şi iremediabil ar părea… vei putea dormii liniştit apoi. trust me!

P.S. Enjoy the power and beauty of your youth! See you in 10 years..

 

Related Posts:

  • Decât să se schimbe bordurile, nu mai bine facem nişte planuri urbanistice prin România?
  • Câţi elevi au picat bacul prin neprezentare?
  • De ce nu ne mutăm vara mai la nord şi iarna mai la sud?
  • “When you’re drunk do you really do things you wouldn’t do sober?”
  • Oare poţi uita să socializezi?

Tu ce întrebări ai astăzi?

Related Posts:

Nu am înţeles niciodată marea. De fapt, nu am înţeles niciodată conceptul de a sta la plajă. Mi se pare genul de activitate pe care trebuie să o faci după ce ieşi la pensie, când ai prea mult timp liber şi prea puţin interes ca el să treacă repede.

Şi totuşi, câteodată, atunci când nu mai eşti doar tu gol în faţa Lunii.. atunci când apa nu mai este rece, când noaptea nu mai este neagră şi când raţiunea se topeşte într-o horă ciudată, lucrurile încep să aibă sens.

Marea nu mai este plictisitoare la 12 noaptea când depersonalizarea “atacă”, pentru că tu nu mai eşti acolo. Totul se spală la mal, şi dacă nu acolo, după vreun deal când te trezeşti brusc şi îţi dai seama că lucrurile bune se întâmplă fie că tu eşti sau nu de faţă.

 

Related Posts:

March 30, 2011 | In: ceilalti, drumuri, personal

Walk every path..

Sunt milioane de drumuri pe care nu le vom ştii niciodată. Pe ele, miliarde de oameni pe care nu-i vom vedea niciodată. Cu ei, miliarde de idei pe care nu le vom auzi niciodată.

Anul ăsta este despre alte drumuri şi alţi oameni şi alte idei.

Dar în general, dacă nu mergi pe acelaşi drum mereu, ai şanse mari să cunoşti sute de oameni cu mii de idei noi.

Până la urmă, drumul ţi-l alegi singur, ideile nu.

Related Posts:

Articol scris pentru “Concursul” lui Ciprian.

În vară, înainte să mă mut, am realizat că aveam Euro, cash, pe care vroiam să îi schimb în Coroane daneze(dkk).

Nu ştiam dacă pot face asta în România, aşa că mi-am sunat banca – Raiffeisen. Am sunat la Raiffeisen Direct, serviciul de relaţii cu clienţii deoarece eram pe stradă şi aş fi vrut să aflu chiar atunci dacă se poate să schimb direct din euro in DKK, fără să mai schimb şi în lei.

La telefon, o operatoate mă roagă să aştept pentru a se interesa dacă pot face asta, iar la revenire, îmi spune că pot realiza schimbul direct în orice sucursală a băncii, atât timp cât sucursala are suficiente coroane, ţinând cont că nu este o monedă foarte circulată la noi. Îmi spune şi care este paritatea.

Mulţumit de răspunsul rapid, a doua zi mă duc la bancă, sucursala judeţeană, Sibiu. De la oamenii de acolo, de la casa de schimb, aflu că nu se poate. Decât dacă schimb în lei şi apoi din lei în dkk.. Îmi spun totuşi ca schimbul se poate face între conturi, în cazul în care aş avea conturi în ambele valute. Le explic că am cash şi vreau tot cash şi nu mă interesează să îmi deschid cont şi în Euro, având deja in dkk.

Plecând din bancă, sun încă odată la Raiffeisen direct. Dau de alt operator, care mă pune să aştept pentru a se informa. Îmi spune, din nou că există paritate între cele doua valute şi că pot schimba banii la orice sucursală. Îi repet, spunându-i că tocmai am fost la o sucursală şi am fost refuzat şi că vreau să fac schimbul cash.. nu dintr-un cont în altul.. Îmi spune că sigur se poate şi să mai încerc odată, poate nu au înţeles cei de la sucursală exact ce am vrut “sigur se poate!”.

Confident, intru într-o altă sucursală Raiffeisen din Sibiu, mă duc la casa de schimb şi îi expun problema.. “cei de la call center îmi spun că se poate, cei de la sucursala cealaltă, nu. Se poate sau nu?” Femeia din spatele ghişeului îmi spune că nu are cum să îmi efectueze acea tranzacţie chiar dacă ar vrea deoarece nu numai că nu se poate, dar nici “softul nu suportă” o astfel de tranzacţie..

Plec buimăcit.. era 2-2.. sun din nou la call center. Răspunde o altă domnişoară, care mă pune din nou să aştept pentru a se interesa.. şi revine cu răspunsul, că.. evident.. “se poate efectua operaţiunea în orice sucursală, doar să aibă coroane daneze dinsponibile”.. îi spun că am mai auzit acest lucru de la doi colegi de-ai dânsei, doar că alţi doi colegi din sucursale îi contrazic.. şi o întreb.. “eu pe cine să cred?”.. Aceasta face o pauză.. şi uşor uimită îmi spune pe o voce stinsă “.. dar se poate”. Îi repet, că eu aş vrea să fie adevărat, dar că nu mă pot duce la o altă sucursală fără să ştiu clar că se poate.. şi îi explic iarăşi toată povestea.. la sfârşit, ea.. cu vocea şi mai stinsă “sigur se poate, pentru că avem paritate, trebuie să se poată.. ” Nu îmi dădeam seama dacă încerca să îmi explice mie sau să se încurajeze singură.. “dacă tot vă spun că nu se poate, cereţi să vorbiţi cu directorul agenţiei”.. încearca ea să mă încurajeze mai departe, “poate nu ştiu angajaţii”..

Mă duc în a treia agenţie Raiffeisen, intru.. mă duc la unul din birouri.. îmi expun problema.. persoana de acolo îmi spune ca “nu se poate”.. şi atunci îi spun ca momentan scorul e 3-3.. “eu pe cine să cred? şi de ce cei de la Raiffeisen Direct îmi spun că se poate?” Cer mai departe să vorbesc cu directorul agenţiei aşa cum mi s-a sugerat să fac.. Când pronunţ cuvintele “directorul agenţiei” totul, parcă se opreşte în loc.. zâmbetele se duc uşor, uşor în jos.. totul se sacadează.. De la biroul celălalt, o doamnă care parea să fi prins şi ziua în care s-a născut Vântu şi ziua în care a dat ţeapa cu FNI tot în sectorul bancar, lasă deoparte toate hârtiile din faţă, îşi aranjează ochelarii pe nas şi îmi spune “Directorul nu este aici momentan, dar nu vă poate ajuta cu nimic.. veniţi aici vă rog”.. trecusem de nivelul 1.. trecusem de ASEistele de 25 de ani.. ajunsesm la al doilea nivel.

Mă aşez la biroul acesta.. parcă scaunul era mai moale.. nu fusese folosit de aşa multe ori.. era clar că intrasem într-un cerc restrâns. Doamna îşi expune regretele şi îmi spune că “ce ştiu operatorii.. ei nu văd decât lucruri teoretice.. uitaţi nu avem cum în softul nostru”..şi continuă câteva minute. Îi spun că înţeleg perfect situaţia, dar aş vrea, dacă se poate ca dânsa să vorbească cu cei de la call center.. poate cineva, pe viitor nu va mai avea problema aceasta măcar.. În momentul acela nu mai eram client, eram consultant, dar vroiam să văd până unde va merge.. cine va ceda atunci când vor fi puşi faţă în faţă.. Doamna accepta “provocarea”.. şi sun.. evident, de pe telefonul meu.. imi răspunde iarăşi o domnişoară.. aceeaşi poveste.. dupa care îi spun că sunt chiar într-o sucursală Raiffeisen şi dacă se poate să vorbească direct cu doamna din faţa mea pentru a putea rezolva problema.. şi înmânez telefonul mai departe..

Începe conversaţia, de o parte a telefonului o doamnă care a văzut şi a trăit multe.. având undeva la 80 de kg şi o privire de “asta nu am mai făcut până acum, dar dacă aşa vrea clientul.. hai.. să zicem”.. de partea celaltă, o domnişoară, până în 25 de ani.. probabil angajată part time, neinteresată de discuţie. Doamna începe prin a-i spune că nu am cum să fac schimbul valutar cash în nicio agenţie.. domnisoara contraatacă, spunându-i că există paritate, trebuie să se poată.. doamna replică prin faptul că paritatea este doar pentru conturi, unde de altfel se poate face schimbul.. dar nu pentru cash. Aceasta îi spune că totuşi se poate.. şi se ajunge la discuţia de “ce versiune a software-ului aveţi instalată?”.. se pare că în documentaţia celor de la call center software-ul facea ceva ce nu exista de fapt în realitate.. şi doamna este pusă pe hold pentru a fi adus cineva care ştie mai multe despre versiune software folosită.. şi rămâne pe hold pentru următoarele 10 minute.. minute.. repet, de-ale mele.. pentru a avea o discuţie internă despre ce versiune de software există instalată şi ce poate face..

Aveam şi altă treabă.. văzând că nu mai revine domnisoara de la call center.. iar eu având şi treburi mai serioase de făcut.. tot încercam să înţeleg ce se întâmplă.. într-un mod ironic.. cei de la Raiffeisen, i-au pus în aşteptare chiar pe.. cei de la Raiffeisen. Era ironia perfectă.. şi chiar o savuram, în acel scaun, mai puţin folsit. Doamna din faţa mea chiar îmi spune la un moment dat.. “chiar sunt curioasă, să văd.. ce zice..” era deja o luptă internă, o luptă pe care doar cineva avea să o câştige dintre ele două, dar eu cu siguranţă o pierdeam cu fiecare secundă scursă în plus.. la fel si banca.. ce pierdea credibilitate.

Dupa cele 10 minute, mă recunosc înfrânt şi fără minute naţionale(dar nu minutele erau problema).. “Doamnă, chiar trebuie să plec..” mi-am cerut telefonul înapoi.. era încă în aşteptare.. am închis apelul şi am plecat.. Aveam tot atâţia euro în buzunar, tot fără coroane eram.. În schimb, am lăsat în aer problema.. cine avea până la urmă dreptate.. nu vom ştii niciodată.. probabil cei de la sucursale.. cum am aflat de la alte bănci, se pare că nimeni în românia nu schimbă cash dintr-o valută străină în alta. Dar ce mai contează?.. Noi oricum pierdem.. iar ei pun pariu că au aceeaşi problemă, vrea să îi sune cineva să întrebe dacă se poate schimba cash intre două valute? spuneţi-mi şi mie ce vă spun.. poate am reuşit să schimb măcar ceva în procesul intern.

Related Posts:

Nu am plecat din ţară ca să mă laud cu asta, pană la urmă nu pare să fie nimic ieşit din comun, dupa cum ne spune chiar Goagăl-ul aici. Am plecat din ţară pentru că nu mai suportam mediocritatea nemărginită din toate mediile(în special cel politic, media şi din învăţământ), poluarea fonică, imposibilitatea de a-mi planifica un viitor acolo, lipsa de respect şi de înţelegere şi spiritul nostru absolut idiot românesc de a rezolva toate lucrurile.

Am plecat pentru că am vrut măcar o dată să văd cum e să mergi pe strada la orice oră fară să te gandeşti ca poate vine vreun bou să se ia de tine sau că vreo haită de câini va sari din tufiş. Am vrut să văd cum e să nu auzi cuvintele ‘trafic’ şi ‘băsescu’ în toate propoziţiile, să nu mai ieşi ca o lămâie stoarsă din transportul în comun.. am vrut să văd cum e normalitatea. Şi am văzut-o.. cu bune şi cu rele.. cu încântare şi uimire.. şi mi-a plăcut.

Dar ce nu mi-a plăcut este că ţara care “m-a produs” m-a scuipat ca pe o coajă de sămânţă. Ţara asta, pentru care toate lucrurile rele ce i se întâmplă sunt din cauza că ne-au atacat turcii acum foarte multe sute de ani, m-a stors pe mine, şi pe ceilalţi milioane de oameni plecaţi ca pe un puroi.

Dar ceea ce îmi pare rău este că a făcut ca grupuri întregi de oameni şi de prieteni să ajungă răspândiţi prin toată Europa.. am ajuns un popor de nomazi, răvăşit pe întreg continentul. Nomazi ce de multe ori îşi neagă legăturile cu ţara tocmai pentru motivele mai sus menţionate… Iar atunci când şansa este cam singurul lucru care face diferenţa dintre a pleca sau nu din ţară.. devine frustrant. E frustrant că oamenii vor să plece dar nu o pot face, dar este şi mai frustrant că oamenii chiar vor să plece.

Generaţii întregi vor fi distruse social de această migraţie. Şi nu mă refer că pleacă oamenii care ar fi putut face ceva, pentru că deşi e de multe ori adevărat, nu despre asta e vorba aici, ci la faptul că oamenii în general rămân în viaţă cu o parte din prietenii adunaţi prin facultăţi şi licee.. în prima parte a vieţii.. iar când tocmai dupa ce şi-au definit un grup social sunt forţaţi să plece.. grupurile de destramă, se rup, dispar..

Deşi suntem un popor socialist(în toată încercarea noastră de a fi de dreapta), habar nu avem despre componenta socială şi nu o înţelegem deloc. La baza generaţiilor extraordinare nu stau cateva genii care pot face diferenţa ci stau grupuri de oameni bine legate care pot funcţiona unitar. Sinergia grupurilor este mult mai valoroasă decat suma energiei individuale.

Iar asta este de fapt motivul pentru care România nu există, pentru că noi credem şi încurajăm disputa, ne învăţăm copiii să fie cei mai buni şi să îi învingă pe ceilalţi. Noi nu încurajăm simbioza, noi nu încurajăm grupurile, ci vrem să nu exite.. Ăsta e motivul.. nu turcii.

De asta sunt eu supărat pe acea ţară.. pentru că mă obligă să mă rup, pentru că mă forţează să îmi resetez viaţa şi să încerc să îmi găsesc alte grupuri, la o vârstă la care nu mai îmi arde de a o lua de la zero, social vorbind. Fie că vreţi, fie că nu.. noi, românii suntem viitorii ţigani (din punct de vedere al modului de viaţă nomad), dar la ei măcar se vede că au mai multă experienţă.. de aceea stau mereu în şatre..

Related Posts:

Bănuiesc că ştiţi cu toţii de pe acum de proiectul Let’s Do It,  Romania!

Un proiect excepţional, din punctul meu de vedere, ce a fost îmbrăţişat destul de repede de mulţi oameni de prin online-ul nostru, dar care nu va avea niciun efect semnificativ în România.

E clar pentru toată lumea că România are o mare problemă cu gunoaiele, fie ele în oraşe sau în afara lor, însă ceea ce nu mi se pare clar este modul în care această campanie încearcă să rezolve problemă.

Proiectul îşi propune responsabilizarea cetăţenilor faţă de mediul înconjurător şi colaborarea cu autorităţile pentru îmbunătăţirea infrastructurii şi a sistemului de amenzi.

Eu sunt de acord cu acea curăţenie..  şi să zicem că foarte mulţi oameni vor ieşi şă facă puţină curăţenie.. fiecare cum poate, dar problema gunoaielor în ţara noastră nu sunt de fapt gunoaiele, ci cei care le produc. Gunoaiele nu sunt decât o consecinţă a problemei. Degeaba vor curăţa unii câmpii întregi când alţii vor veni şi vor face acelaşi lucru.

Totuşi, din citatul de mai sus şi din activitatea celor care fac parte din proiect nu am auzit nimic despre cum va fi îmbunătăţită infrastructura şi nici despre amenzile acelea nu am auzit nimic.. Poate pentru că statului nu-i pasă?? E simplu, atât timp cât idiotul va putea să îşi arunce resturile pe jos, el asta va face în continuare.

Repet, problema României nu sunt gunoaiele, ci gunoaiele care produc gunoaie.

Tu ieşi la curăţenie pe 25 Septembrie?

Related Posts:

August 18, 2010 | In: ceilalti

Telenovele şi mămăligă

Eu nu cred că a murit nimeni la maternitatea aceea, că nu îi mai pronunţ numele. De asemenea, sunt convins că de vină nu a fost nici instalaţia electrică, nici lipsa detectoarelor de fum(până la urmă, era clar că aia mici nu fumau aşa că nu aveau de ce să pună detector de fum în salon, nu?), nici conducerea comunistă a spitalului/ţării.. eu cred că pe micuţi i-au furat extratereştrii. Ca şi pe Michael Jackson şi la fel şi pe Elvis.

Societatea din România a ajuns o scursură.. o adunătură de moloz ce respiră, bea, trăieşte şi nu gândeşte. Ne place să moară cineva.. iubim să auzim la tv zile întregi despre tragedii. Nu ne bucură direct, dar nu ne putem lua ochii de la ştiri, să vedem ce s-a mai aflat, cine e vinovat.. “directorul spitalului trebuie dat afară!”, “Băsescu e de vină ca a tăiat lefurile!”, “Pompierul ăla trebuie făcut erou naţional” “Câţi mai trăiesc, a mai murit cineva?”… vi se pare cunoscut de undeva?

Să vă împrospătez memoria – aţi auzit, sunt sigur de Dallas, cu JR, cu Bobby şi Sue Ellen, de Marimar(înlocuiţi cu orice altă telenovelă), de Suprize Surprize, de Trădaţi în Dragoste şi de OTV. Românilor le-a plăcut dintotdeauna o intrigă bună şi suficientă poveste ieftină pentru a-i captiva.. de aceea s-au şi uitat ÎN MASĂ la producţiile de care spuneam mai sus – pentru poveste, pentru a putea să comenteze apoi povestea cu vecinul, naşul, poştaşul, colegul.. etc. “Ai văzut aseară? Oare al cui e copilul ăla?”, “Să vezi că îl aduce pe frati-so din Australia.. dupa 25 de ani”, “L-au găsit mort şi nu se ştie cine e criminalul.”, “Dar pe Elodia, cine a omorât-o? şi unde e îngropată.” .. etc.

Iubim poveştile despre alţi oameni, fie ele tragice sau nu. Le adorăm şi le aşteptăm în fiecare dimineaţă când cumpărăm ziare de căcat sau ne uităm la ştiri de căcat. Ne place să ştim când moare cineva şi ne place sa aflăm totul despre viaţa fiecăruia, pentru că dezamăgirile şi tragediile celorlalţi ne fac pe noi fericiţi. Ne plac telenovelele, fie ele inventate sau reale. Ne plac poveştile despre alţi oameni. Ne place să discutăm despre ceilalţi şi să ne bucurăm de insuccesele lor.

România s-a schimbat în ultimii 20 de ani de la stat în faţa blocului şi bârfit despre vecinii de scară, la stat în faţa televizoarelor şi scuipând seminţe pe fondul sonor al telenovelelor de pe Acasă, apoi la ştirile de la ora 5, apoi la Libertatea, apoi la tot ce înseamnă media..

Suntem un popor telenovelist şi asta vom fi mereu. Ne place să auzim că mor oameni deoarece ne dă şansă să vedem un “film” nou.. cu intrigă bună, cu emoţie, cu puncte culminante, cu oameni politici corupţi şi ziarişti părtinitori şi o desfăşurare a acţiunii ce durează zile.. nu doar câteva ore. Iar diferenţa maximă între aceste întâmplări şi emisiunile/filmele stupide este că astea sunt reale.. şi sunt în direct(aici puteţi înţelege geniul lui Dan Diaconescu şi chiar nu sunt ironic).

Întâmplari tragice se întâmplă în fiecare secundă, copii mor peste tot în continuu, dar nu toţi au o poveste de film. Noua ne trebuie telenovele..şi mămăligă.

Related Posts:

August 15, 2010 | In: personal

Under the Bridge

În ultimele luni în Sibiu s-au înmulţit excesiv cerşetorii. Cel puţin o dată la două zile cineva trebuia să îmi ceară fie bani că nu mai are să ia trenul până la Poplaca sau să cumpere pâine pentru că este bolnav de cancer şi nu are ce să mănânce (legătura v-o las vouă să o găsiţi). Exagerat de mulţi cerşetori sunt în centrul Sibiului!

Şi apoi am ajuns până în Koln.. o zi cu soare, tocmai bună pentru turişti să iasă la plimbare şi pentru cerşetori să mai facă rost de nişte bani.. Străzile erau pline – pe mijloc turişti,  pe margini cerşetori. Pot să jur că peste 50% dintre ei erau români – unii fiind patetici şi având un mesaj idiot prin care încercau să înduioşeze lumea, alţii cântând la instrumente(da, acordeon, vioară, etc).

Apoi am ajuns în Aarhus. Uimitor, dar nu am văzut niciun cerşetor.. nici măcar nu am realizat asta.. parea normal, aşa cum ar trebui. Într-o zi cu soare mă plimbam pe centru iar din lateral aud un o persoană vorbin o engleză stricată.. un accent cunoscut – Du iu spic ingliş? . Mă întorc şi văd o ţigancă.. genul acela pe care le poţi vedea în faţă la Magazinul unirea din Bucureşti vânzând şosete Naic, 6 perechi la 10 lei. Cu jumătate de gură zic Yeah… Scoate un bileţel laminat. Era scris cu o cariocă:

I AM FROM ROUMANIE.

I HAVE 4 CHILDREN..

Nu mai pot să citesc, plec mai departe dezgustat. Era primul cerşetor pe care îl vedeam în Danemarca.. Nu putea să fie de orice altă naţionalitate??  Nu putea să nu scrie România pe hârtia aia? Să mă întorc să îi iau foaia?.. N-am făcut nimic, am mers mai departe.

Peste câteva zile, mă întâlnesc cu persoana care mi-a închiriat apartamentul. Amuzată, îmi spune la un moment dat că iniţial, înainte să mă mut a crezut că sunt din Estonia şi abia apoi a realizat că sunt din România. Şi spunându-i prietenei sale, aceasta i-a spus că probabil tocmai a închiriat apartamentul unui ţigan cu mulţi copii care nu va face altceva decât să cerşească pentru a-i plătii chiria.. Iar după această discuţie a şi visat că a venit într-o zi în apartament şi că eram eu cu încă vreo 5 oameni  unii pe jos prin sufragerie, alţii prin dormitor.. peste tot oameni.. mulţi.. Acest lucru întâmplându-se înainte ca eu să ajung măcar în Danemarca. Repet.. era foarte amuzată când îmi povestea asta. Şi eu am râs.. era amuzant.. de fapt, părea amuzant dacă nu aş fi fost român.

Din cauza a câtorva sute de oameni risipiţi prin Europa suferă alte câteva milioane. Problemele lui Băsescu, Antonescu, Boc, Ponta & Co.  nu se opresc la graniţă, dar când ei nu sunt în stare să ţină oameni care ar putea scoate economia asta din groapă, de ce s-ar chinui să facă ceva cu ceilalţi care aruncă (de multe ori la propriu) cu rahat în imaginea celorlalţi români? Poate o să ajungem să fim atât de detestaţi în afară încât nu va mai vrea/putea nimeni să plece.. cred că acesta este planul acestor minunaţi conducători. Şi nu pare deloc departe de adevăr, după cum puteţi vedea în acest articol.

titlu inspirat din Red Hot Chili Peppers – Under the Bridge

Related Posts:

July 27, 2010 | In: ceilalti, personal, simplica-te

That day

Toată lumea cred că ştie până acum că orice acţiune a noastră este de fapt rezultatul unei acţiuni anterioare. Şi totuşi nu încetează să mă uimească felul în care unele dintre cele mai banale lucruri ne pot altera viaţa.

Tocmai am realizat că eu mă voi muta din ţară pentru ca acum mai bine de un an am fost la piaţă la o oră când nimeni altcineva nu se mai duce la piaţă. Mai clar, dacă pe 15 martie 2009 nu m-aş fi dus la piaţă pe undeva pe la 4 după amiaza, peste 3 zile nu aş mai fi plecat în Danemarca.  Şanse la fel de mari sunt ca dacă nu aş fi făcut acel drum spre piaţă, acum să locuiesc în Bucureşti..

Care este legătura între mersul la piaţă şi mersul în Danemarca?.. Nici una. Şi totuşi, printr-o serie lungă de evenimente am realizat că acesta a fost momentul critic ce a declanşat apoi, un an si 4 luni mai târziu această decizie. Pe scurt, atunci am cunoscut anumiţi oameni prin care am cunoscut alţi oameni şi apoi alţi oameni şi tot aşa.

Dar este mai puţin important pe cine şi cum am cunoscut. Ceea ce vroiam să spun defapt este că unele dintre cele mai banale lucruri pe care le poţi face în anumite zile la fel de banale pot avea cele mai “dramatice” consecinţe..  Probabil că viaţa-i plină de astfel de momente obscure ce de abia aşteaptă să fie descoperite pe la “toate colţurile”, partea gravă este că nu toţi vedem cu adevărat momentele critice în viaţă sau le interpretăm diferit – spre exemplu, aşa cum cineva ar putea crede că momentul în care a spus “Da” în faţa altarului i-a schimbat viaţa (ceea ce nu poate fi mai greşit, decizia era luată de pe urma unei serii de întâmplări preliminare.. momentul critic este cu totul altul, mult în urmă).

Vorbeam zilele trecute cu cineva despre “abilitatea” de a lua decizii, însă eu unul cred că luarea deciziei este de fapt cel mai mic pas în vastul tablou al unei acţiuni importante.. oricum decizia o iei pe baza altor întâmplări din care ai tras o serie de concluzii, momentul critic este mereu undeva mult în urmă umbrit tocmai prin anonimitatea sa. Momentul critic este cel care declanşează seria de acţiuni care apoi conduc la momentul în care este nevoie luarea deciziei.

Dar revenind la momentul meu critic.. nu ştiu câţi oameni au şi norocul ca exact acea fracţiune de secundă care declanşează tot.. exact acel big bang miniatural, să fie surprins într-o fotografie. Aşadar, iată momentul meu – la fel de obscur ca oricare altul:

Câteodată poate ar trebui să acordăm mai multă atenţie fiecărui lucru mărunt pe care îl întreprindem, nu se ştie unde ne va duce peste un an jumate.

Era să uit.. totul a plecat de aici.

titlu inspirat din Natalie Imbruglia – That Day

Related Posts:

Abonează-te prin Email

Categorii

Foto

Day 142Day 137Day 135Day 129Day 127Day 123