Don’t sit under an umbrella waiting for it to rain

imi place ploaia. intotdeauna cand ploua totul e mult mai frumos si mult mai tare. senzatia aceea cand picaturile acelea mari iti ating fata si ti-o racoresc si apoi se preling usor pana cand iti ajung pe barbie si isi continua drumul spre pamant.. e mult mai liniste cand ploua.. picaturile care se preling pe frunzele copacilor produc o liniste muta, infundata.. totul e altfel.. totul e mai pur, mai crud, mai verde.. toate orasele sunt mai interesante cand ploua.. trotuarele sunt mai goale, apa este mai multa.. si cand zic ca toate orasele sunt mai interesante cand ploua.. pai toate, Bucurestiul nu este oras. Pana la urma, apa scoate la iveala esenta fiecarui lucru.. daca din oameni si din plante scoate viata, din Bucuresti scoate la iveala rahatul.. si la propriu si la figurat.

De fiecare data cand ploua in bucuresti, totul se transforma din haosul general care se intampla in fiecare zi intr-un haos general total plin de noroi, nervii se dubleaza, clazoanele nesimtite se inmultesc exponential si tot asa. A merge pe trotuar in Bucuresti, atunci cand ploua este un mare act de curaj si poate si de nebunie. Soferii, deja enervati peste limita de enervare zilnica, trec cu viteze mari prin baltoacele pline de noroi de pe strada ce apoi sunt revarsate pe hainele oamenilor de pe trotuar..
Eh, trecand peste supararea mea de zi cu zi in legatura cu bucurestenii, sa ajungem la partea cealalta a ploii. la obiectele care ne apara de aceasta si ne fac sa ne simtim putin mai bine. Da, umbrelele.

Umbrela, probabil ca este una dintre cele mai bune si mai folosite inventii in toata lumea. Sunt atat de prezente incat ni se par un obiect absolut prezent in orice casa si fiecare om stie si o recunoaste. Imi place ca de fiecare data cand ploua in orasul asta de rahat, comerciantii ambulanti care vand haine proaste pentru femei de varsta si educatie medie, se transforma in vanzatori de umbrele. toate la 5 lei bucata. 5 lei!.. doar atat. o umbrela. cam cat o sticla de suc… ma gandesc ca intr-o zi, in care iarasi nu o sa stiu ce suc sa iau, poate o sa iau o umbrela. Nu sa o beau, ci doar sa fie acolo. Si apoi, alta umbrela.. si alta. si alta. o sa am 35 de umbrele si nu voi face nimic cu ele. o sa le strang toate intr-un loc, probabil pe/prin cuier si acolo or sa ramana pana cand va veni prima ploaie cand voi lua una dintre ele.. si nu o voi mai aduce acasa.. o sa o las, acolo, unde o sa ajung eu, deoarece va ceda. sunt pur si simplu umbrele de unica folosinta. la prima ploaie mai decenta cedeaza. pana la urma costa doar 5 lei..

Astazi, in timp ce ma duceam spre metrou, am observat ca umbrela imi cedase ‘nervos’ si una din spite atarna lejer.. fusese omorata de vantul puternic ce o impinsese peste limite. am vazut un cos de gunoi in care o alta umbrela, ce e drept rosie, isi gasise tragicul sfarsit. Am alaturat-o intr-o ultima incercare de a face fericita umbrela mea.. poate asa nu ramanea singura.. poate asa putea sa vada si sa spere si sa viseze in continuare la viitor. Si, in plus, era fix intr-o statie de autobuz.. poate cineva o observa.

Morala:
1. Daca esti ceva pe lumea asta, sa nu fii umbrela.
2. Daca esti umbrela, sa nu fii de 5 lei.
3. Daca esti umbrela de 5 lei, sa nu ploua.
4. Daca esti umbrela de 5 lei si ploua, sa nu ti se rupa vreo spita.
5. Daca esti umbrela de 5 lei, ploua si ti se mai rupe si o spita, macar roaga-te sa aterizezi intr-un cos de gunoi langa o alta umbrela rosie, care, la fel ca si tine, e rupta.