Când aveam 4 ani(1991), mă trezeam pe la ora 6. Mă trezea maică-mea să mă ducă la cămin, ea plecând spre serviciu la 7 fără câteva minute.

Am urât căminul. Nimic nu a fost parcă mai urât decât acel loc absolut odios, unde te obligau să dormi după amiaza.. Noroc că nu a durat mult.

Când am început să merg la grădiniţă, deja mă puteam trezi la 7. Şi totuşi nici la grădiniţă nu mi-a plăcut. De fapt mi-a displăcut aşa de mult încât la 5 ani am ales să rămân singur acasă decât să mai merg la grădiniţă.

Când am ajuns în ÅŸcoala primară, mă trezeam tot pe la 7. ÃŽncepeam orele la 8 ÅŸi uram acele dimineÅ£i în care doar gerul mai putea să mă trezească din somn cu adevărat. De abia aÅŸteptam să ajuns în clasa a V-a. Pe lângă faptul că urma să fiu “mare”, aveam să nu mai mă simt obligat să mă trezesc dimineaÅ£a(la noi în ÅŸcoală, clasele V-VIII învăţau după amiaza), pentru prima dată în mulÅ£i ani. Părea eliberator.

Când am ajuns în gimnaziu, am realizat pentru prima dată că “nu am timp”. Mă trezeam uneori ÅŸi la 8:30 (ceea ce la acea oră părea “târziu”) dar din cauză că orele de ÅŸcooală erau puse după amiaza, părea că nu ai prea mult timp de nimic. Åži totuÅŸi era mult mai bine decât în ÅŸcoala primară.

Când am început liceul am revenit la a mă trezi la ora 7, sau mai exact la 6:40. Aceea era ora. Dimineaţă de dimineaţă, 6:40. Åži de fiecare dată aveam doar un singur lucru în minte – “ÃŽncă o oră.. ce bine ar fi dacă mă trezeam la 8.. încă o oră.”  Pe la 17 ani, propoziÅ£ia a început să capete ÅŸi mai mult sens – “Când mă voi angaja trebuie să mă angajez la o firmă unde să îmi pot permite să mă trezesc la ora 8.”

În facultate mă trezeam ba la 6 ba la 10.. în funcţie de cum aveam cursuri..

Åži apoi m-am angajat.

La început mă trezeam la ora 7:30 pentru a ajunge la serviciu cât de cât la timp.. Apoi, ritmul bucureÅŸtiului m-a forÅ£at să schimb acest lucru. AÅŸa că m-am hotărât să mă trezesc atunci când corpul meu va dori acest lucru.. a se vedea punctul 2 din listă. ÃŽn general mă trezeam pe la ora 8.. Voluntar sau nu.. ajunsesem să fac exact ceea ce vroiam de multă vreme – să mă trezesc la 8. Dar vedeÅ£i noi, nu întotdeauna ceea ce vrei rămâne neschimbat, iar ora 8 începea să pară “prea devreme”… “încă o oră”. Åži totuÅŸi, nu se mai putea încă o oră..

Åži apoi m-am mai angajat odată. Undeva unde nu mai eram obligat să plec nicăieri. La început programul era destul de fix – 9 – 18, aÅŸa că mă trezeam la 9 fără 5 minute.. iar apoi totul a început să fie flexibil. Programul a devenit la fel de fix ca ÅŸi bioritmul meu..

Astăzi am o singură regulă în legătură cu trezitul. Dacă mă trezesc şi mi-e somn, mai dorm, nu contează cât e ceasul.

Nu mai mi-am “cerut o oră” de mai bine de un an jumătate. Alarma la ceas nu o mai folosesc în mod regulat de mai bine de 2 ani. Nu mai m-am trezit la ora 7 în mod regulat de 4 ani.

Concluzia e aceeaÅŸi:

2. .. trezeşte-te ca şi cum mai ai încă 3 milioane de ani de trăit, dormi suficient, nimic nu îţi face mai mult rău decât somnul redus, nici măcar cafeaua pe care o bei pentru a te trezi.

Åžtiu, nu se poate mereu ÅŸi nu am zis să faci asta acum. Dar dacă acum eÅŸti “la cămin”, măcar peste 20 de ani poate ai să te trezeÅŸti când vrei. Peste alÅ£i 20 de ani, când poate se va trezi ÅŸi România.

Related Posts:

• Eu mă duc să fac duÈ™
• The Geo-Whored Generation
• ÃŽmpăcarea È™i È›igara de după
• Vreau..