Va recomand ca fundal sonor aceasta melodie.. nu numai pentru ca a murit Pavarotti, ci si pentru ca versurile se potrivesc cu ceea ce este scris(pentru cei care citesc din rss readere intrati pe site)..

E ciudat sa stai acolo sus pe marginea zidului de piatra. picioarele sa iti atarne in varful prapastiei si sa vezi cum poti calca tot orasul in picioare daca vrei. De acolo totul pare infim, fiecare om este o furnica, fiecare furnica este un nimic, fiecare nimic este totul. Cuprinzi cu vederea zeci de kilometrii intregi, pana cand incepe sa se piarda intr-o ceata ciudata, nu se termina, doar nu mai vezi tu. Mintea nu poate intelege cat de departe este tot ceea ce vezi si incepe sa gaseasa tot felul de forme cunoscute ei in lucrurile care sunt de sute sau de mii de ori mai mari decat in realitate. Doar vantul, este acelasi pe care il stii, numai ca e un altfel de vant. Este un vant care nu se opreste niciodata si nu face decat sa iti aduca norii si mai aproape.

Este un loc ciudat, cu o instorie si mai ciudata. Nici nu ma mir ca de atat de multe ori, acea cetate a rezistat rascoalelor si armatelor. Oricine ar sta in varful ei s-ar simtii cel mai puternic comandant, chiar si cu 3 oameni pe langa el. Nu trebuie decat sa stai acolo pe marginea pietrelor si sa vezi cu tot pamantul ti se destainuie la picioare in toate zarile. Orasul incepe sa dispara usor, casa cu casa, cartier cu cartier.. ramane doar o campie intinsa in acea vale. Niciun om pe mii de kilometrii patrati.. nimeni. Doar tu cu oamenii tai din cetate, stapani ai lumii. Este absolut ciudat sa stii cum niciun om din cat poti cuprinde tu cu privirea nu este mai sus de tine. Nimic nu este intre tine si cer, nimic nu te poate speria, nu te poate infrica. Nimeni nu iti poate lua cetatea. Este a ta, mereu, ca si valea, ca si raul, ca si dealurile din jur.

Iar daca tot esti acolo, incearca sa vezi apusul, stand in varful cetatii. Sa vezi cum soarele dispare in dreapta ta ( lasand usor pe intuneric pe toti cei 70 de mii de oameni care sunt pe o suprafata egala cu vreo 7-8 talpi d-ale tale. ii poti calca pe toti intr-o clipita, cum sa te sperie o armata?! ) valea incepe sa se innegreasca si sa scoata un fum asa de vechi.. o ceata ciudata ce o inveleste ca o patura incercand sa ascunda parca toate stafiile si istoriile acestui loc. Este un mod de a pastra trecutul mereu viu in prezent. Pietrele, poate tocmai de asta nu vorbesc, cu toate ca fiecare ar avea atat de multe de povestit, numai ca secolul lor a trecut. Este un secol gresit. Ele vor sa fie calcate in picioare de soldati, nu de turisti. vor sa se zguduie in bataia tunurilor nu rasune in rasetele copiilor.

Cetatea Devei intotdeauna a jucat rolul de “baiatul rau” in istorie. Pana la urma, vestita rascoala a lui Horia, Closca si Crisan si-a cam pierdut o mare parte din suflu cand a vrut sa captureze cetatea, nereusind evident, chiar si Mihai Viteazu si-a cam pierdut armata cand a trecut spre Praga.. poate pur si simplu nu l-au recunoscut.. de acolo de sus, printre mii de “furnici”. Ceea ce e ciudat, ca cetatea a fost distrusa de un bou ofticos (probabil era bucurestean) care, vazandu-se invins in timpul rascoalei de la 1848 a dat fox depozitului de munitie, transformand toata cetatea in ceea ce este azi – un morman de pietre intre ziduri. Oamenii care sunt prea orgoliosi si prea “self-important” nu pot suporta infrangerile si cred ca trebuie sa distruga totul pentru ca ceilalti sa nu mai foloseasca, cam ca majoritatea bucurestenilor, dupa cum spuneam.

Asadar, iata cum inca un bou face istorie, iar tu inca stai acolo cu picioarele agatate pe marginea ruinelor cetatii.