Merg apăsat în timp ce talpa ghetelor scârție pe gresia de un gri neutru, proaspăt spălată. Geamuri mari mă întâmpină de o parte și de alta, din gresie până-n tavanul înalt de 7 metri. În depărtare se văd logouri sclipitoare, lumini puternice intră și ies din imagine în timp ce avioanele aterizează și decolează ordonate.

Culoarul industrial mă poată spre o poartă unică, la fel ca celelalte, dar cu alt număr. Metalul ce ține peretele acesta de ferestre e perfect tăiat, perfect sudat, perfect vopsit într-un gri neutru, nituit la ambele capete, ca un jocker din cărțile de joc – gata să fie folosit pentru orice.

Mă așez la o masă din lemn, cu un picior metalic înfipt în gresia gri. Oameni trec în stânga și dreapta prin fața mea pe culoarul industrial. Unii cară un bagaj după ei, alții se uită în propria reflexie să vadă cum le stă părul. Majoritate vor petrece o oră în aeroport, alții, două.. câțiva toată noaptea.

New York, Barcelona, Moscova, București – unii aleargă spre ele pe gresia ce scârție sub pașii apăsați, alții ajung în ultima secundă, iar ceilalți așteaptă. Se vor urca azi în Warșovia și vor sosi mâine.

Suni la taxi, verifici buzunarele, deschizi, încui ușa, cobori, arunci bagajul în portbagaj, spui destinația, trafic, două semafoare, o înjurătură, cobori, îți ridici biletul, îți legi un sticker pe rucsac, scoți toate obiectele metalice din buzunar, iei ceva cu adaos triplu fără taxe pentru cei care-ți vor reproșa că nu le-ai adus nimic, te așezi pe scaun, aștepți, deschizi o carte – Psihoza Balcanică, o închizi, te ridici, te așezi pe locul tău, îți pui centura, un senviș cu multă pâine, un pahar de vin lângă o fereastră întunecată, o altă poartă, cobori, îți iei bagajul, și mergi apăsat pe un culoar industrial în timp ce talpa ghetelor scârție pe gresia de un gri neutru, proapăt spălată.

Ești tot acasă.