Luck is what happens when preparation meets opportunity


Tot vorbeam, în ultimul timp, cu diverşi prieteni despre oamenii care apar în reclame. Da, aceia, pe care îi vedeţi la televizor sau atârnaţi de vreun bloc.

Oare oamenii aceştia se duc la castinguri, se chinuie, se pregătesc, fac exerciţii sau mănâncă ceva special pentru asta? Oricum mă tot gândeam eu la astfel de chestii zilele trecute.

În seara aceasta mi-am dat seama că nu mai aveam hrană prin frigider, aşa că m-am gândit să dau o fugă până la supermarket. Cu cardul in buzunar şi teneşii în picioare păşesc agale pe dalele centrului sibian. Din senin, un tip mă strigă. Mă opresc, venea după mine. Se opreşte şi el. Începe să îmi vorbească, nu prea mă lasă şi pe mine să zic mare lucru. Aflu că face un casting şi caută oameni pentru o reclamă la Vodafone care se va filma in Sibiu şi caută anumiţi oameni, care să fie din Sibiu.

Mă simţeam ca ultimele pipiţe când se duc la concursuri de modeling, dar l-am lăsat să îmi facă câteva fotografii, nu ştiu.. poate dacă nu mă gândeam aşa mult la oamenii care apar în reclame nu aş fi acceptat.

As an inside, se va face o reclamă la Vodafone în Sibiu, cu nişte oameni (vă spun până pe 12 august dacă şi cu mine), şi are ca temă, ceva cu oamenii aştia bătând în pereţi ?!! mda.. Mi-a zis să nu mă tund şi nici să îmi dau ciocul jos.

Preparation: nu m-am mai tuns de 1 an şi 4 luni.

Opportunity: tipul care venise din Bucureşti, era obosit şi vroia să găsească nişte oameni şi apoi să meargă să facă un duş.

Am terminat. Mă întorceam de la cumpărături şi observ pe un bloc în renovare în centrul Sibiului, agăţată undeva la ultimele etaje, o reclamă. De data aceasta fără oameni, în care scria mare, alb pe albastru:

Sărută-ţi soţia în locuri în care nu a mai fost sărutată niciodată.

I rest my case!


7 responses to “Luck is what happens when preparation meets opportunity”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.