Împăcarea și țigara de după


Au tot fost proteste în ultimele zile dar se pare că se vor termina. Oamenii s-au certat cât s-au certat, au vărsat adrenalina, dar acum, urmează împăcarea și partida de sex de după.

Primul pas, pare să îl facă însuși Președintele cu al său presupus discurs (la ora la care scriu acest articol, nu a fost infirmat/confirmat). Spune ceea ce vor cei din piață (și în speță cam noi toți) să audă, exceptând poate chiar demisia sa. Vorbește despre o solidaritate, despre cum și el a greșit și își cere scuze.. ce să mai, exact ca după ceartă. Din păcate a terminat creditul la plâns, dar ar fi mers cu ocazia asta.. ne spunea și un “te iubesc” și gata, eram uzi cu toții.

Următorul pas va fi să îi spunem că și noi îl iubim și că am spus niște lucruri urâte zilele astea dar să ne înțeleagă că am fost supărați, nu am vrut să îl rănim așa tare pentru că noi chiar ținem la el,.. dracu’, doar l-am votat mai alaltăieri – și nu a fost chiar one night stand.. e clar că au fost și sentimente.

Și împăcați noi cum vom fi cu președintele și stând tolăniți la lumina focului de șemineu (sau a tubului catodic) îmbrățișați, el ne va spune că nu o să îi mai dea SMS-uri lui Boc de acum înainte și chiar o să îi șteargă și numărul din agendă căci de asta îl lasă să plece.

Ne va ține în brațe când vom adormi și dimineață ne va aduce micul dejun la pat. Totul va fi minunat, și vom trăi bine și fericiți până la adânci bătrâneți, 200 mai puțini azi, 200 mai puțini mâine.. Noapte bună!

,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.