That day


Toată lumea cred că ştie până acum că orice acţiune a noastră este de fapt rezultatul unei acţiuni anterioare. Şi totuşi nu încetează să mă uimească felul în care unele dintre cele mai banale lucruri ne pot altera viaţa.

Tocmai am realizat că eu mă voi muta din ţară pentru ca acum mai bine de un an am fost la piaţă la o oră când nimeni altcineva nu se mai duce la piaţă. Mai clar, dacă pe 15 martie 2009 nu m-aş fi dus la piaţă pe undeva pe la 4 după amiaza, peste 3 zile nu aş mai fi plecat în Danemarca.  Şanse la fel de mari sunt ca dacă nu aş fi făcut acel drum spre piaţă, acum să locuiesc în Bucureşti..

Care este legătura între mersul la piaţă şi mersul în Danemarca?.. Nici una. Şi totuşi, printr-o serie lungă de evenimente am realizat că acesta a fost momentul critic ce a declanşat apoi, un an si 4 luni mai târziu această decizie. Pe scurt, atunci am cunoscut anumiţi oameni prin care am cunoscut alţi oameni şi apoi alţi oameni şi tot aşa.

Dar este mai puţin important pe cine şi cum am cunoscut. Ceea ce vroiam să spun defapt este că unele dintre cele mai banale lucruri pe care le poţi face în anumite zile la fel de banale pot avea cele mai “dramatice” consecinţe..  Probabil că viaţa-i plină de astfel de momente obscure ce de abia aşteaptă să fie descoperite pe la “toate colţurile”, partea gravă este că nu toţi vedem cu adevărat momentele critice în viaţă sau le interpretăm diferit – spre exemplu, aşa cum cineva ar putea crede că momentul în care a spus “Da” în faţa altarului i-a schimbat viaţa (ceea ce nu poate fi mai greşit, decizia era luată de pe urma unei serii de întâmplări preliminare.. momentul critic este cu totul altul, mult în urmă).

Vorbeam zilele trecute cu cineva despre “abilitatea” de a lua decizii, însă eu unul cred că luarea deciziei este de fapt cel mai mic pas în vastul tablou al unei acţiuni importante.. oricum decizia o iei pe baza altor întâmplări din care ai tras o serie de concluzii, momentul critic este mereu undeva mult în urmă umbrit tocmai prin anonimitatea sa. Momentul critic este cel care declanşează seria de acţiuni care apoi conduc la momentul în care este nevoie luarea deciziei.

Dar revenind la momentul meu critic.. nu ştiu câţi oameni au şi norocul ca exact acea fracţiune de secundă care declanşează tot.. exact acel big bang miniatural, să fie surprins într-o fotografie. Aşadar, iată momentul meu – la fel de obscur ca oricare altul:

Câteodată poate ar trebui să acordăm mai multă atenţie fiecărui lucru mărunt pe care îl întreprindem, nu se ştie unde ne va duce peste un an jumate.

Era să uit.. totul a plecat de aici.

titlu inspirat din Natalie Imbruglia – That Day


One response to “That day”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.