Eu nu cred că a murit nimeni la maternitatea aceea, că nu îi mai pronunţ numele. De asemenea, sunt convins că de vină nu a fost nici instalaţia electrică, nici lipsa detectoarelor de fum(până la urmă, era clar că aia mici nu fumau aşa că nu aveau de ce să pună detector de fum în salon, nu?), nici conducerea comunistă a spitalului/ţării.. eu cred că pe micuţi i-au furat extratereştrii. Ca şi pe Michael Jackson şi la fel şi pe Elvis.

Societatea din România a ajuns o scursură.. o adunătură de moloz ce respiră, bea, trăieÅŸte ÅŸi nu gândeÅŸte. Ne place să moară cineva.. iubim să auzim la tv zile întregi despre tragedii. Nu ne bucură direct, dar nu ne putem lua ochii de la ÅŸtiri, să vedem ce s-a mai aflat, cine e vinovat.. “directorul spitalului trebuie dat afară!”, “Băsescu e de vină ca a tăiat lefurile!”, “Pompierul ăla trebuie făcut erou naÅ£ional” “Câţi mai trăiesc, a mai murit cineva?”… vi se pare cunoscut de undeva?

Să vă împrospătez memoria – aÅ£i auzit, sunt sigur de Dallas, cu JR, cu Bobby ÅŸi Sue Ellen, de Marimar(înlocuiÅ£i cu orice altă telenovelă), de Suprize Surprize, de TrădaÅ£i în Dragoste ÅŸi de OTV. Românilor le-a plăcut dintotdeauna o intrigă bună ÅŸi suficientă poveste ieftină pentru a-i captiva.. de aceea s-au ÅŸi uitat ÃŽN MASÄ‚ la producÅ£iile de care spuneam mai sus – pentru poveste, pentru a putea să comenteze apoi povestea cu vecinul, naÅŸul, poÅŸtaÅŸul, colegul.. etc. “Ai văzut aseară? Oare al cui e copilul ăla?”, “Să vezi că îl aduce pe frati-so din Australia.. dupa 25 de ani”, “L-au găsit mort ÅŸi nu se ÅŸtie cine e criminalul.”, “Dar pe Elodia, cine a omorât-o? ÅŸi unde e îngropată.” .. etc.

Iubim poveştile despre alţi oameni, fie ele tragice sau nu. Le adorăm şi le aşteptăm în fiecare dimineaţă când cumpărăm ziare de căcat sau ne uităm la ştiri de căcat. Ne place să ştim când moare cineva şi ne place sa aflăm totul despre viaţa fiecăruia, pentru că dezamăgirile şi tragediile celorlalţi ne fac pe noi fericiţi. Ne plac telenovelele, fie ele inventate sau reale. Ne plac poveştile despre alţi oameni. Ne place să discutăm despre ceilalţi şi să ne bucurăm de insuccesele lor.

România s-a schimbat în ultimii 20 de ani de la stat în faţa blocului şi bârfit despre vecinii de scară, la stat în faţa televizoarelor şi scuipând seminţe pe fondul sonor al telenovelelor de pe Acasă, apoi la ştirile de la ora 5, apoi la Libertatea, apoi la tot ce înseamnă media..

Suntem un popor telenovelist ÅŸi asta vom fi mereu. Ne place să auzim că mor oameni deoarece ne dă ÅŸansă să vedem un “film” nou.. cu intrigă bună, cu emoÅ£ie, cu puncte culminante, cu oameni politici corupÅ£i ÅŸi ziariÅŸti părtinitori ÅŸi o desfăşurare a acÅ£iunii ce durează zile.. nu doar câteva ore. Iar diferenÅ£a maximă între aceste întâmplări ÅŸi emisiunile/filmele stupide este că astea sunt reale.. ÅŸi sunt în direct(aici puteÅ£i înÅ£elege geniul lui Dan Diaconescu ÅŸi chiar nu sunt ironic).

Întâmplari tragice se întâmplă în fiecare secundă, copii mor peste tot în continuu, dar nu toţi au o poveste de film. Noua ne trebuie telenovele..şi mămăligă.

Related Posts:

• Let’s undo it, Romania!
• Under the Bridge
• România, între Bote È™i FMI sau Taxa pe prostie
• Cine nu are televiziune poate să îşi cumpere