Arta cerşetoriei


Treceam astăzi prin piaţă încercând să cumpăr, una, alta. La un moment dat, un cerşetor sub formă de copil, se postează în faţa mea şi îmi cere să îi dau şi lui bani. M-am uitat la el, am ridicat o sprânceană şi am mers mai departe.

Ajung să cumpăr ce vroiam să cumpăr, plătesc vânzătoarei, care îmi dă rest 50 de bani, îi iau, să plec, acelaşi cerşetor, care îmi spune să îi dau lui restul. Atunci mi-am dat seama că nu e despre cerşetori, sau că toţi suntem cerşetori, numai că aceşti cerşetori se rezumă mereu la bani.

Reguli pentru toţi cerşetorii:

  • Nu-mi cere, mă faci să nu vreau să îţi dau;
  • Dacă îmi ceri, încearcă să nu te întreci cu gluma, odată e de ajuns, nu trebuie să repeţi, devii enervant;
  • Nu îmi spune ce să fac, ştiu să gândesc pentru mine şi nu îmi place să ia alţii deciziile mele, sau să îmi spună ce să fac;
  • Încearcă să dai ceva înapoi, eu chiar cred în Karma, aşa că surprinde-mă;
  • Dacă dai ceva înapoi, fă-o sincer şi nu te aştepta să primeşti ceva înapoi, altfel se aplică prima regulă şi mai bine nu mai mă ajuţi cu nimic.

Dacă vrei să obţi ceva de la mine, nu mă stresa.

,

4 responses to “Arta cerşetoriei”

  1. Ai dreptate.. si sa-i vezi pe aia de la Unirea de le dai 50 bani si.. ei se fac ca il scapa in masina la tine.. (astia-s aia ce vin la geam la masina) si iti cer sa-i mai dai si tu nu stai si cauti (sau cel putin asa cred ei) ci le dai alti 50 bani. Frate.. shmekereli.. ar trebui sa inceteze si ei intr-adevar. Pana la urma cred ca si ei pot mai mult de atat si in plus, venitul lor nu e gestionat de stat (ce inseamna ca nu platesc TVA pe venit). Ceea ce face pe oricine sa vrea sa faca 100ron pe zi sau poate chiar mai mult…

  2. Bă de fapt nu ar trebui să le dea nimeni. Dacă nimeni nu ar da bani la cerşetori aceştia nu ar mai exista.

    Sincer să fiu nu ştiu dacă sunt 5% din ei care întradevăr nu pot să se întreţină dacă ar munci. Restul aleg să fac astă pentru că probabil câştigă mult mai mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.