Inadaptabili


Dacă nu te poți adapta evoluției, nu încerca să schimbi lumea.

Eram astăzi la victoriei, așteptam metroul. Mă uitam ca boul la cele 6 afișe electorale cu Onțanu(dintre care 4 erau consecutive). Evident, sosește celălalt metrou, și toți oamenii se îngrămădesc la scara rulanta care era “pe urcare”, cealaltă fiind “pe coborâre” de vreo lună, două.

Un sigur specimen, pentru că nu îi pot spune om, rămâne înfipt în fața scării ce cobora și nu înțelegea de ce nu mai este așa cum era obișnuit el.. să urce și aceea. În spatele lui își ținea familia ca un adevărat cocoș. Vroia să le arate că poate rezolva orice și că nu stă el în drum de o scară rulantă ce nu merge așa cum vrea el. Se uită nedumerit pentru cateva secunde în continuu la aceasta și se hotărăște să o oprească.

Familia era în extaz.. reușise să o oprească, era un fel de Moise al zilelor noastre, în viziunea lor. Mai stă încă vreo cateva secunde, așteptând parcă să pornească în sens invers scara și apoi se hotărăște să urce. Face câțiva pași pe scară, și cu un semn discret le spune și celorlalți să îl urmeze. Rezolvase problema, în felul lui, schimbând totul pentru ceilalți doar pentru că el a fost incapabil să se adapteze schimbării.

Și în viață e cam la fel. Suntem de multe ori incapabili să înțelegem sau să acceptam schimbările așa că “oprim scara” și cu atât mai mult le facem și celorlalți semn să ne urmeze.

Ah și apropo de scara aceea rulantă.. noivorbimcupereții.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.