Eu nu cred că a murit nimeni la maternitatea aceea, că nu îi mai pronunţ numele. De asemenea, sunt convins că de vină nu a fost nici instalaţia electrică, nici lipsa detectoarelor de fum(până la urmă, era clar că aia mici nu fumau aşa că nu aveau de ce să pună detector de fum în salon, nu?), nici conducerea comunistă a spitalului/ţării.. eu cred că pe micuţi i-au furat extratereştrii. Ca şi pe Michael Jackson şi la fel şi pe Elvis.

Societatea din România a ajuns o scursură.. o adunătură de moloz ce respiră, bea, trăieşte şi nu gândeşte. Ne place să moară cineva.. iubim să auzim la tv zile întregi despre tragedii. Nu ne bucură direct, dar nu ne putem lua ochii de la ştiri, să vedem ce s-a mai aflat, cine e vinovat.. “directorul spitalului trebuie dat afară!”, “Băsescu e de vină ca a tăiat lefurile!”, “Pompierul ăla trebuie făcut erou naţional” “Câţi mai trăiesc, a mai murit cineva?”… vi se pare cunoscut de undeva?

Să vă împrospătez memoria – aţi auzit, sunt sigur de Dallas, cu JR, cu Bobby şi Sue Ellen, de Marimar(înlocuiţi cu orice altă telenovelă), de Suprize Surprize, de Trădaţi în Dragoste şi de OTV. Românilor le-a plăcut dintotdeauna o intrigă bună şi suficientă poveste ieftină pentru a-i captiva.. de aceea s-au şi uitat ÎN MASĂ la producţiile de care spuneam mai sus – pentru poveste, pentru a putea să comenteze apoi povestea cu vecinul, naşul, poştaşul, colegul.. etc. “Ai văzut aseară? Oare al cui e copilul ăla?”, “Să vezi că îl aduce pe frati-so din Australia.. dupa 25 de ani”, “L-au găsit mort şi nu se ştie cine e criminalul.”, “Dar pe Elodia, cine a omorât-o? şi unde e îngropată.” .. etc.

Iubim poveştile despre alţi oameni, fie ele tragice sau nu. Le adorăm şi le aşteptăm în fiecare dimineaţă când cumpărăm ziare de căcat sau ne uităm la ştiri de căcat. Ne place să ştim când moare cineva şi ne place sa aflăm totul despre viaţa fiecăruia, pentru că dezamăgirile şi tragediile celorlalţi ne fac pe noi fericiţi. Ne plac telenovelele, fie ele inventate sau reale. Ne plac poveştile despre alţi oameni. Ne place să discutăm despre ceilalţi şi să ne bucurăm de insuccesele lor.

România s-a schimbat în ultimii 20 de ani de la stat în faţa blocului şi bârfit despre vecinii de scară, la stat în faţa televizoarelor şi scuipând seminţe pe fondul sonor al telenovelelor de pe Acasă, apoi la ştirile de la ora 5, apoi la Libertatea, apoi la tot ce înseamnă media..

Suntem un popor telenovelist şi asta vom fi mereu. Ne place să auzim că mor oameni deoarece ne dă şansă să vedem un “film” nou.. cu intrigă bună, cu emoţie, cu puncte culminante, cu oameni politici corupţi şi ziarişti părtinitori şi o desfăşurare a acţiunii ce durează zile.. nu doar câteva ore. Iar diferenţa maximă între aceste întâmplări şi emisiunile/filmele stupide este că astea sunt reale.. şi sunt în direct(aici puteţi înţelege geniul lui Dan Diaconescu şi chiar nu sunt ironic).

Întâmplari tragice se întâmplă în fiecare secundă, copii mor peste tot în continuu, dar nu toţi au o poveste de film. Noua ne trebuie telenovele..şi mămăligă.